vineri, 1 iulie 2011

Mura Mică se miră...




 Mai multe lucruri nu pricepe Mura Mică...Din acest motiv, toată ziua îşi pune întrebări. De exemplu, se uită la puiul cel ciudat şi nu-i vine a crede că aşa ceva există. Îl priveşte din spate, îi numără picioarele. Din spate, pare a avea două, dar... dacă mai are unele şi în faţă?               
Puiul mănâncă şi nu-i pasă de dilemele ei. Mura îşi schimbă poziţia. Vrea să vadă dacă, privit din alt unghi, arată la fel de ciudat şi are tot două picioare.                                                                                                                                    
 Tot două are. Dar dacă are două şi lateral? Încearcă să-şi schimbe iar poziţia, dar puiul devenise bănuitor şi se simţea pândit, aşa că s-a   aşezat şi a continuat să mănânce din poziţia culcat Îi cere părerea Negruţei. Aceasta nu este interesată de numărul de picioare al orătăniilor din curte, aşa că o invită s-o lase în pace, că are treabă să numere picioarele unui fluture hoinar.  Ce posaci sunt toţi, gândeşte Mura, uitându-se la Leuţu ce se plictisea în lanţ, aşteptând să vină seara şi, odată cu ea, libertatea...Mura nu suportă să vadă oameni încruntaţi. Trece pe lângă Leu şi-l priveşte cercetător. Iar se miră. Cum e posibil? Seara, acelaşi câine debordează de energie, sare gardul, merge la prietenii lui, hoinarii de pe câmp, se joacă...parcă nu este acelaşi. Cere părerea Negruţei. Aceasta nu-i răspunde. Era ocupată să numere firele de păr de pe picioarele fluturelui şi să înmulţească rezultatul cu numarul de picioare. I-a dat 13249765...Şi-a cumpărat calculator, special pentru a dezlega aceste probleme foarte importante. De mică i-a plăcut matematica, ceea ce nu se poate spune şi despre Mura. Iar se miră Mura: la ce-ţi foloseşte să ştii asta?  Negruţa nu-i răspunde, pentru că trecuse la operaţii şi mai grele. Le nota pe un carneţel, ca să nu uite ideile: de cât timp ai nevoie pentru a epila fluturele pe un picior? Dar pe toate picioarele? În cât timp îi creşte părul la loc? Mai poate zbura dacă îi atârni greutăţi de picioare? Dacă îi rupi aripile, acestea mai cresc la loc? Când a văzut ce se pregătea să experimenteze, pe Mura au trecut-o fiori reci şi s-a zburlit. I-a smuls fluturele din mână şi l-a eliberat. Când a citit însemnările din carneţel, a luat decizia să n-o mai scape din ochi nicio clipă. Cine ştie ce prostii mai are de gând sa facă? A tras-o de lăbuţă spre Leu. I-a zâmbit şi a început să-l ispitească:
- De ce eşti matale posac ziua şi vesel seara?
- Tu cum ai fi dacă ai sta legată în lanţ? i-a răspuns acesta, oftând.
- Şi de ce eşti legat?
La întrebarea asta, Leu a tăcut, dar i-a răspuns stăpâna:
- Nu e cuminte. Muşcă oamenii care întră în curte fără să strige, sare gardurile, mănâncă mâncarea pisicilor, iar porţia lui de pâine o duce prietenilor vagabonzi. S-a sălbăticit, de când s-a împrietenit cu ei.
Exceptând partea cu mancarea pisicilor, Murei nu i s-a părut nimic rău în comportamentul acestuia şi nici sălbatic nu-i părea...
A tras-o la timp pe Negruţa, care începuse să numere firele de păr de pe coada lui Leu, trecându-şi minuţios în carneţel rezultatele. Acesta o privea urât şi se pregătea să-i facă ferfeniţă carneţelul şi urechile.
Nu mai putea suporta tristeţea şi plictiseala din ogradă. Şi-a luat o riglă şi a chemat-o pe Negruţa s-o urmeze. Au ieşit pe câmp. Aici era domeniul lor. Cunoşteau fiecare colţişor şi explorau nestingherite.
- Hai să prindem şoareci, i-a propus Negruţa.
 S-au aşezat la pândă. Era plin câmpul. Aproape veneau singuri către ele. Mura a prins unul mare. L-a măsurat cu rigla.
- E prea mare, hai să-i dăm drumul.
Următorul era mai mic. I l-a dăruit Negruţei, care a plecat să-l ducă stăpânei. Obisnuia să facă asta de mult timp: ”cineva trebuie s-o hrănească şi pe ea”, le spunea celorlalte pisici.
Mura a mai rămas. A prins mulţi şoareci, dar le dădea drumul, după ce se juca puţin cu ei. După vreo două ore, şi-a făcut anunţată sosirea acasă printr-un mieunat chemător şi insistent. Toată ograda a întors capul spre ea, curioasă. Ducea în gură cel mai mic şoarece care exista pe faţa pământului. Chiar şi ea s-a mirat, cu rigla în mână. Măsurase mulţi până atunci, dar ăsta o uimea. Văzând ce duce-n gură, Leuţu s-a pus pe râs. După el, toată ograda. Lacom, câinele i-a furat trofeul. Stăpâna l-a certat, nu suportă hoţia. Coada şoarecelui îi atârna caraghios printre dinţi. După un timp de gândire, deşi intimidat de privirea acuzatoare, i-a dat drumul să alunece în stomac. Mura s-a aşezat iar lângă puiul de găină şi a început să-i numere picioarele...Abia când acesta şi-a terminat  mâncarea şi a plecat, s-a convins: avea două picioare, ca stăpâna, deci era şi el om...
S-a mutat lângă Leu. Îl iertase că-i furase şoricelul şi a trecut la numărătoare. Chiar şi din poziţia culcat, se vedea că e pisică, are patru picioare. Cu stăpâna a fost cel mai greu, nu ştia unde s-o încadreze. Ori e pui de găină, ori e om, ori e pisică ce- a -nvăţat să meargă în două labe...

Motanul Ferda o studia de mult timp pe Mura. O privea când de departe, cand de potrivit de aproape, când de foarte aproape. Şi el îşi punea aceleaşi întrebări, dar cel mai tare o contraria chiar ea. Cum e posibil? Ce este ea? Cum se face că nu cade niciodată, deşi se caţără prin toţi copacii, merge fără grijă, cu capul în nori, iese afară când ceilalţi intră în casă,  dacă începe să plouă, atunci vrea afară şi nu-şi ia nici umbrelă. Nu se îngraşă, nu slăbeşte, e cam tot timpul veselă, e prietenoasă, dispare cate o săptămână de acasă, apare când toţi cred că s-a rătăcit. „Seamană cu mine, deci e pisică...şi totuşi, e altfel...”, rămâne el nedumerit.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu