miercuri, 16 ianuarie 2013

Morkova şi Colchicinova



 A fost odată ca niciodată o pisică. Se născuse normală, cu două urechi, doi ochi şi patru picioare. Katea se numea şi se aciuiase în casa renumitelor vrajitoare surori, Morkova şi Colchicinova. A început a deprinde de la acestea tainele vrăjitoriei. Fără să vrea, doar pentru că le privea şi asculta croncăneala zilnică pe teme de magie, a învăţat o mulţime de trucuri folositoare. Doar că şi-a pierdut auzul. Babele strigau atât de tare una la alta, că biata Katea a cam asurzit. Auzea foarte bine şoaptele copiilor din satul aflat la poalele colinei, auzea si vântul ce-şi croia drum prin desişul pădurii, auzea suspinul izvorului din care babele îşi luau apa pentru poţiuni. Strigătele şi ţipetele îi treceau pe lângă urechi şi se loveau de zidul camerei. De acolo se întorceau la surori, sub forma de ecou. Auzindu-şi propriile voci croncănitoare, acestea credeau că sunt spirite ce le învaţă incantaţii.
-Cum, mami?
-Păi, să zicem că babele se consultau asupra unei probleme. Venise la ele o doamna ce dorea să devină mai frumoasă. Lăsa banii pe masă şi pleca, aşteptând să fie chemată să-şi ia poţiunea miraculoasă. Imediat ce ieşea, surorile începeau să vocifereze:
-Căt de urătă e, săraca. Ce noroc pe noi ca suntem frumoase din naştere şi nu trebuie să dăm banii pe poţiuni. Şi ce noroc pe ea că ne-a întâlnit pe minunatele de noi…
-Da, surioară. Curat noroc, o perie sora ei.
-Katiaaaaa! răcni Morkova. Dă fuga la izvor şi adu apă.
-Da! Dă fuga, grăbeşte-te!urlă Colchicinova, să nu rămână mai prejos. Observase că sora ei devine mai mărinimoasă când o periezi şi-i mai dă şi ei din câştig.
-Am uitat că e surd, săracul! răcniră intr-un glas.
Cum să şoptească nu ştiau, i-au arătat prin semne găleata cu apă.
-De ce suspina izvorul, mami?
 Izvorul suspina pentru că niciunui izvor curat nu-i place să-i fie folosită apa pentru vraji. Rostul lui este să astâmpere setea trecătorilor. Nici animalele şi păsările cerului nu se mai apropiau de el şi se întristase. Un izvor trist îşi pierde calităţile vindecătoare.
-Ştii ce mă gândeam?urlă Colchicinova.
-Tu gândeşti? râse batjocoritor Morkova.
 Se ştie că vrăjitoarele nu pot fi bune nici măcar unele cu altele. Mereu îşi fură secretele, se ceartă şi chiar se bat. Când se bat între ele şi se blesteamă reciproc, plantele si animalele se îmbolnăvesc, copiii devin palizi şi apatici. În jurul casei surorilor, copacii aveau frunzele ciuruite şi arse.
-Mă gândeam, continuă ea, prefăcându-se a nu observa ironia, să nu mai muncim atât. Păcat de mânuţele noastre atât de delicate şi fine.
Morkova roşi de plăcere, privindu-şi mâinile noduroase. Katia, din depărtare, le auzea strigătele ca pe nişte şoapte mai puternice, aşa că roşi. Le cunoştea foarte bine şi frumuseţea interioară şi pe cea exterioară.
-Mami, de ce toate vrăjitoarele sunt urâte?
-Pentru ca sunt rele. Un om urât în interior devine urât şi în exterior. Sigur, ele se cred frumoase şi sunt atât de sigure de frumuseţea şi inteligenţa lor, că oamenii încep şi ei să le creadă frumoase. Să le priveşti când sunt singure, ori când se enervează şi devin certăreţe…Le cad măştile de zâne. Katia le văzuse în toate ipostazele.
-De ce mai locuia cu ele?
-Se obişnuise.Şi nici n-avea încotro. Altă casă nu avea. Era orfană şi nu prea ştia să se descurce singură.
- Şi ce spui că te gândeai?
-Putem face o poţiune bună la toate. Punem în ea toate ingredientele necesare şi o vindem la un preţ mai ridicat ca până acum. Cumpărăm noi terenul unde este izvorul şi punem lacăt la poartă. Ce să caute acolo toţi novicii, neiniţiaţii, neisprăviţii?
 Şi aşa au făcut…Banii curgeau gârlă. Li se dusese vestea că au leacuri miraculoase pentru orice. Cei ce cumpărau la preţ de comori apa chioară ce le-o vindeau babele, nu observau că efectul poţiunii trecea foarte repede. Prea repede. Se întorceau tot la ele, în loc să se deştepte. Dădeau alţi bani, vraja mai dura o luna, două…se întorceau din nou. Deveneau dependente de leac.
-Mami, dar nu înţeleg. Cum să te laşi păcălit de atătea ori?
- Li se dusese vestea, nu ţi-am zis? Aveau câteva slugi ce le făceau reclamă. Şi oamenii se iau unii după alţii.
-Cum preparau poţiunea, mami?
-Povestea mi-a fost spusă chiar de ecou. E de râs…După ce puneau ingredientele pentru frumuseţe, babele îşi chemau ajutoarele din astral. Adică, începeau să urle cam aşa:
-Ooooooo, ooooohooooo, veniţi spirite ale strămoşilor! O doamnă are nevoie de ajutor. E urâtă ca noaptea şi se teme că soţul ei….Răspunsul spiritelor era cam aşa:
-Ohvţsplltrşşşşşşşşşşşşşohooooooooo……………….!!!!!!!!
-A, deci spiritele chiar răspundeau.
-Nicidecum. Era ecoul.
-Păi dacă era doar ecoul, cum de funcţiona vraja?
- Funcţiona, ţi-am zis, pentru că oamenii credeau că ele ştiu. Dar nu stiau nimic. Mai buchiseau câte o carte veche, mai furau câte o informaţie de la cei ce ştiau, mai trăgeau cu urechea când zânele alinau copacii bolnavi, ori animalele în suferinţă. Puneau deavalma tot ce ştiau. Unii oameni începuseră să le creadă sfinte.
- De ce se teme femeia cea urâtă, mami? Ai zis că se teme ca nu cumva soţul ei…
- E…ehe…poate că se teme ca nu cumva să…
-Să ce, mami?
- Păi, de exemplu, să nu cumva să muncească prea mult şi să se epuizeze, săraaacul…
-Da, săraaaaacul, dar ce legătură are?
-Păi ce să mai meargă acasă? Noapte este şi-n oraş. Să mergi acasă doar ca să o vezi pe sora nopţii?
- Mami, cum se numeşte sora nopţii şi de ce s-a mai căsătorit cu ea, dacă e urâtă?
- Nu ştiu cum se numea sora, dar cand s-a căsătorit era cam orb. Îi dăduse-n ochi o scamă. Cel puţin aşa justifica el, când se mirau toţi de situaţie.
-Hmmmmm, mami!
-Da, hm…În alte cazuri, cel ce bătea la uşa lor, ostenit de calea lungă, era un moşulică simpatic, burtos, glumeţ şi pus pe şotii. Acesta avea tot. Avea bani, maşină, minte bogată dar în colţuri…
-Cum în colţuri?
- Citise mult. Ştia citate din toţi învăţaţii lumii. Mintea lui era în colţuri pentru că i se năzărise că totul este numai în mintea lui. Avea o unitate de măsură numită mintometru. Tot ce era sub, ori deasupra unităţii de măsură fixe, respingea, tăia, ajusta. Pufnea dispreţuitor la orice idee venită de la alţii. Venise la babe pentru că se temea ca nu cumva soţia sa cu multe secole mai tânără decât el să…
- Să ce, mami?
- Să se epuizeze, desigur. Şi ea muncea prea mult.
- Da, bănuiesc că şi ei o scamă-n ochi, la nuntă îi intrase.
-Nu, ea era cu ochii pe rochia din vitrina de haine scumpe şi n-a văzut prea bine persoana  care i-o cumpăra.
- Se poate spune că ei îi intrase o rochie-n ochi, mami…
-Da, se poate spune. Şi tot aşa, vizitatorii făceau coadă la uşa lor. Erau epuizate de atâta munca. Adica, momentul în care Colchicinova a gandit. Au pus la grămadă toate ingredientele, idiferent de dorinţele exprimate, au invocate în acelaşi timp toate spiritele strămoşilor din toate colţurile lumii. Chemau chiar şi strămoşul calului, pentru cei ce doreau sa fie iuţi şi sprinteni. Pentru cei ce doreau putere mai multă de muncă invocau strămoşul boului, pentru cei ce frumuseţe căutau, stramoşul cocoşului, păunului, papagalului. Pentru minte mai multă nu găsiseră încă un strămoş, dar căutările continuau. Oricum, nu venea cam nimeni să ceară asta…
-Şi ce s-a întâmplat?
- Ca să scurtăm povestea, ultimul mesaj pe care l-au primit de la ecou a fost acesta:
-Multămintevămaitrebuiecasăscăpaţideorbire?
 Chiar şi el era exasperat. A şi plecat din casa lor. Şi-a dat demisia şi s-a pensionat. Se spune că stă cu burta la soare prin Caraibe şi tace. A văzut prea multe si nu mai vrea să vorbească. Vrajitoarele au luat de bun mesajul şi l-au transformat în incantaţie. Ca să muncească si mai puţin, dădeau licoarea gata ambalată. În cutiuţă era şi incantaţia. Miraculos Universalia au denumit babele lichidul scârbos, roz-verzuliu. După un timp, zânele, sătule să repare prostiile lor, şi nemaiputănd suporta suferinţa Katiei, a copacilor şi animalelor atinse de boală, a izvorului ce-şi plângea lacrimile din ce în ce mai trist, au dezvăluit oamenilor adevărata faţă a vrăjitoarelor. Atunci, parcă un văl s-a ridicat de pe faţa lor. Le-au vazut urâţenia şi s-au văzut şi pe ei…S-au speriat. Incantaţiile aiurite ale babelor îi transformaseră în tot felul de lighioane.
-Cum, mami? Ziceai că poţiunea nu avea putere.
-Nu avea, dar ei îşi schimbaseră comportamentul. Mâna vrăjitoarelor şi inimile lor rele otrăveau poţiunea. S-au ruşinat. Nu mai erau oameni decât cu numele. Se purtau precum cocoşii, găinile, fazanii. Pe capete purtau cu fală coarne, creste, moaţe, urechi de măgari şi catâri, cozi târau după ei, săreau şi ţipau ca maimuţele, unii grohăiau ca porcii. Era un circ grotesc…
-Şi ce au făcut oamenii, mami?
- Le-au fugărit până la marginea deşertului. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele. Mirajul s-a speriat de urâţenia lor şi a fugit după ecou. S-au luat de mână şi au plecat să-şi viziteze sora. N-o mai văzuseră de milenii. Aurora boreală se numea sora lor.De fericire că s-au revăzut, o muzică celestă  a pogorât peste pământ. A auzit-o şi izvorul şi şi-a spălat undele, au auzit-o şi copiii şi au zâmbit prin somn, şi Katea şi copacii, zânele şi spiriduşii. Lacătul de la poarta zăvorâtă s-a desfăcut şi oamenii au băut din nou apa cea curată.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu