duminică, 20 ianuarie 2013

Primejdia




  Un virus periculos bântuia prin calculatoarele oamenilor cu bun simţ. Bântuia şi prin cele ale oamenilor fără bun nesimţ, dar aceasta este altă poveste, pe care Nataşa o va spune cu altă ocazie.
-Tata, am auzit că virusul Năucitorius bântuie prin ţară...Am mai auzit şi că eşti în primejdie dacă stai prea mult în faţa calculatorului.
- Nataşa, spune mai bine că vrei să mă joc cu tine, nu umbla cu cioara vopsită.
- Nu, tata, pe cuvânt! Tu ştii că eu nu mint. Mai exagerez uneori, de dragul culorii poveştilor, dar de minţit, niciodată! Există un Cod de Onoare al Pisicilor. Codul Miaumiumium. Este nescris. Doar zgâriat prin unele locuri.
-Prin ce locuri?
-Păi, pe canapele, covoare, pereţi şi uşi şi peste tot pe unde gheruţele noastre-şi pot lăsa amprentele. Când un pisoi nou venit prin partea locului vrea să înveţe, nu mai trebuie să-l dădăcim. Citeşte  singur amprentele şi adaugă  el noi reguli ale Codului, de consideră că lipseşte ceva.
-Bine, te cred, dar ce este cu virusul?
-Am auzit că oamenii încep să se comporte ciudat...
- Păi spuneai că bântuie calculatoarele, nu oamenii.
-Da, dar se transmite de la calculator la om.
- Hm...n-am auzit. Şi ce se întâmplă?
- Omul începe să uite. Uită ce a făcut ieri, ce a vorbit cu prietenul de la etajul trei, uită să mai mănânce, uită ce a promis...
- De unde ai auzit tu asta, Nataşa? Cred că te-a păcălit cineva...
-Nu, tata. Am auzit vecinii vorbind. Şi am văzut şi consecinţele. Tu ştii că eu nu ma iau după gura lumii. Studiez un caz cu toată seriozitatea.
- Şi ce spuneau vecinii?
- Mi-a atras atenţia faptul că-şi vorbeau prin semne. Păreau a se teme de ceva. Am auzit cuvintele virus, calculator, soft, ssssst!
- Cum, ssssst?
-Sssssst era pentru mine. M-au văzut că trag cu urechea şi se temeau să nu-i torn. Tata, ce înseamnă a turna? Cum să-i torn? Păi ce, am eu matriţă? Pot eu să-i topesc şi apoi să-i torn în alte forme? Nu, nu pot, îşi răspunse singură Nataşa.
- Sigur ţi s-a părut. Nu e nicio primejdie.
- Ba da, tata...Am văzut şi consecinţele. I-am studiat zile întregi. Să vezi ce ciudat vorbeau. În primele zile, dialogul era normal, gen:
„- Bună ziua, vecine. Ce mai faci?
- Salut, vecine. Ce să fac? Plantez nişte flori.
- Am şi eu câteva răsaduri de Ochiul Boului. Vin lângă tine să te ajut.”
-După câteva zile, dialogul se repeta, dar pe alt ton. Era mai nervos şi mai răstit, ori mai vesel şi chicotit. Depinde între cine şi cine avea loc. Cam aşa:
„ –Faci ziua bună, vecine?
-Ce plantez, ce fac...
-Fac salut şi răsaduri. Boului să-i ajut Ochiul.”
-Şi se puneau pe râs, de parcă îi gâdila cineva sub bărbiţă, ori după urechi. Două zile mai târziu, aceleaşi cuvinte, dar pe alt ton şi altfel aranjate:
„- Boule! Ochiul face flori.
-Fac răsaduri te ajut! se răstea vecinul.
-Plantez şi eu! râdea celălalt.
- Ce să fac? se burzulia primul vecin.”
- Tata, uneori se iau şi la bătaie. Alteori, par cei mai buni prieteni. Nu ştiu ce să mai cred...Mai stai şi tu pe acasă, nu doar cu ochii în calculator.
- Păi... acasă sunt.
-ACASĂ, vreau să spun. Nu în calculator. Acolo nu este acasă. E doar o cutie pe care o pui în cap şi devii mai deştept. Nu de alta, dar odată cu deşteptăciunea poţi lua şi virusul. Şi ce o să mă fac dacă tu şi mama o să vorbiţi ca vecinii? Nu o să mai înţeleg nimic şi voi fi nevoită să iau şi eu virusul, să mă înţeleg cu voi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu