luni, 21 ianuarie 2013

Sfârşitul lumii (Poveste rusească)




-Era o dată ca niciodată...
-Ce dată, mami?
-Ei, orice dată. În Rusia putea fi o dată, în America altă dată, la Polul Nord putea fi de două ori...
-Ce era, mami, la acea dată?
-Era sfârşitul lumii. În casa Bubuşkăi şi a Mumuşkăi era chiar în noaptea despre care ţi-aş povesti, dacă m-ai lăsa.
-Cum se sfârşeşte lumea, mami?
-Este ca şi cum eu aş ieşi pe uşă, in stradă. Pentru mine se sfârşeşte lumea din casă şi începe lumea din stradă.
-Ce începe lumea din stradă, mami?
-Lumea din stradă începe să se holbeze la mine, se miră de cum sunt îmbrăcată şi începe să se crucească. Pentru  lumea din stradă începea un nou secol. Religios, ori deloc. De aceea se şi grăbeau să se crucească. Era concursul organizat de cei ce puseseră în scenă sfârşitul. Cine reuşea să facă treizeci de cruci pe secundă şi douăzeci de metanii pe minut primea dreptul de a sta in lojă. Din lojă se vede cel mai bine orice început şi orice sfârşit. Doar că biletele sunt cam scumpe şi se dau preferenţial.
- Cum erai îmbrăcată?
- Ziceam că, de data asta, dar numai de această data, mă îmbrăcasem în tricoul imginar cu mânecă scurtă, deşi afară erau – 35 gradeCeljos.
-Doooomne, mami...De ce aşa?
- Una la mana: mă enervezi cu întrebările şi prefer să aştept sfârşitul lumii afară. A doua la mână: mă grăbesc să fug din casă şi nu am timp să mă îmbrac mai gros. Trei la mâna: vorbeam despre Bubuşka şi Mumuşka, nu despre mine.
Bubuşka şi Mumuşka erau cele mai zgârcite babe din toată Rusia, dar şi din lume. Nu dăduseră în viaţa lor o acadea, o prăjitură unui copil, ori o bucăţică de pâine unui câine. Adică dăduseră, dar aşa... de ochii lumii. Şi cum...
-Cum, mami?
-Păi, înduioşaţi de aparenţa sărăciei lor, vecinii le dădeau de toate. Bani, mâncare, sfaturi...Ce făceau ele, să-şi câştige un renume de pioase babe? Din ce primeau, mâncau cât cuprindea, ce nu cuprindea vindeau, ce nu puteau vinde dăruiau. Dar aveau grijă să dăruiască vocal. Şi sfaturile primite de la alţii, dacă puteau, le vindeau. De exemplu, au tipărit cartea: ”Sfaturi utile pentru cei ce vor să fie la fel de buni la suflet ca noi”. S-a vândut ca pâinea caldă.
-Cum vocal?
-Adică făceau atâta zarvă când făceau pomeni, că în toată Rusia li se spunea Sfânta Bub şi Sfânta Mum.
 Aveau babele o pisică ce le asigura renumele de iubitoare de animale. Şi aşa, toate trei aşteptau sfârşitul lumii. Îşi facuseră provizii în pivniţă şi stăteau la taclale. Cu ochii pe ceas. Ceasul ticăia, babele tremurau de frică, pisica râdea şi strănuta.
-De ce râdea pisica, mami? De ce strănuta?
-De prostia lor râdea...Şi era alergică la prostie, de-aia strănuta. Sfârşitul lumii nu vine la comanda. În plus, trecuse de doi ani sfârşitul, dar ele nu ştiau. Ca să nu se învechească alimentele pitulate prin toate cotloanele, au vândut cât au putut, au mâncat mai mult decât  au putut, au mai făcut şi pomeni... Dar numai din ce expirase. Babele s-au prea îngrăşat şi se spune că şi-au luat zborul.
-Cum, mami? Ca baloanele?
-Nu...erau prea grele. Cu avionul. La Polul Nord, acolo unde sfârşitul vine de două ori. Nu doreau să piardă ocazia de a vinde surplusul de alimente primite de la eschimoşii miloşii, bărboşii şi sfătoşii. Şi nici nu mai puteau rămâne in oraş. Obsevaseră toţi că sfaturile din cartea cumpărată de la ele erau propriile sfaturi date gratuit.
-Cui  vindeau alimentele?
-Pinguinilor, ursilor polari, vulpilor argintii...
-Mami, dar animalele nu au bani...
-Nu au, dar le plăteau în peşte. Peştele-l vindeau eschimoşilor şi tot aşa...Este profitabil sfârşitul lumii. Când s-au plictisit de sfârşit, au început să comercializeze obiecte necesare unui nou început: ochelari cu ramă în formă de soare, picături de pus în nas cu miros de nou pământ, aripi de îngeri din pene de gâscă, bule de săpun pe care dacă le inghiţeai aveai impresia că levitezi, aureole de sfinţi din sârmă ghimpată vopsite cu marker auriu...
-Mami, ce tricou imaginar purtai  la sfârşitul lumii?
-Ăla pe care nu m-ai lăsat tu să-l imprim şi să-l port. Cu Zâna Florilor de Cactus...Ca să mă răzbun pe tine că  mi-ai interzis, o să-ţi spun şi varianta ungureasca a poveştii. Tu vei fi nevoită să iei lecţii de csardas, chiar dacă nu-ţi place. Ca să vezi cum este...
Bubucsku şi Mumucsku iereau ket baba ce treiau in Magyarország. Azok varjon vegul vegului...

Zâna Florilor de Cactus

5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. "trecuse sfarsitul lumii de 2 ani dar ele nu observasera"
    "picaturi de pus in nas cu miros de inceput de lume"
    cam suprarealist....

    ma intrebam: de ce nu primesc feedback dupa ce trimit povestile tale prin mail...raspunsul l-am putea gasi in filmul "mica romanta"...daca vrei, ti-l trimit!

    multumesc pentru poveste; rusii si americanii au inteles-o mult mai bine; ma duc sa-mi cumpar conserve....

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu ma intreb multe...De ce nu-mi raspund unii si altii la mail-uri, de parca as avea o boala contagioasa; ma mir miratoare de ce se tem romanii, ca moartea de-i dat sa vina, vine; ma mai mir si de rusi si de americani,nemti ai ceilalti, inclusiv unii dintre noi. Oare ei n-au auzit proverbele: " Cine seamana vant culege furtuna", " Ulciorul nu merge de multe ori la apa", " Minciuna are picioare scurte"? Le-ar trebui niste traducatori ce inteleg limba Paradisului. Unii au uitat-o, o cunosc doar pe cea a Iadului: " Banul este ochiul dracului", "Timpul inseamna bani" si mmmmmmm....nnnnnnn altele, ca nu-mi amintesc acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. http://cronicanaturalului.wordpress.com/2012/02/14/scrisoarea-unui-sef-de-trib-indian-pieile-rosii-adresata-presedintelui-sua-in-anul-1894/

    RăspundețiȘtergere