luni, 4 februarie 2013

Metamorfoze




Domnul Bu era cel mai bun om de pe faţa pamântului. Era şi motivul pentru care se îmbrăca cu haine din bumbac şi folosea numai cuvinte care încep cu BU. Zâmbea mereu enigmatic şi vorbea puţin. Când vorbea, spectatorii rămâneau cu gura căscată. Nu înţelegeau nimic din ce spune, dar unii spuneau că este semn de înţelepciune. Când nimeni nu mai înţelege nimic, înseamnă că eşti foarte sus.
Dacă-l supăra cineva spunea : Buuuuuuu!
-Doar atât, mami?
-Da. Era suficient. Cei ce îndrăzniseră să-l calce pe coadă erau spulberaţi de suflul buului său iluminat.
Domnul Mu era şi el un iluminat. Nu mânca niciodată murături, dar murea după mure . Cetăţenii oraşului spuneau:
-Ah, este fericit domnul Mu! Vedeţi? Şi-a pus arcuri în picioare şi sare în fiecare zi la o înălţime apreciabilă. Spune că a atins norii cei pufoşi. Arhanghelii-i trimit pene şi bezele. Aura sa depăşeşte circumferinţa pământului. A atins iluminarea. Să-l urmăm...
Şi au făcut o coadă lungă la uşa sa.
-Cine-i măsurase aura, mami?
-Ucenicii săi. Cu rigla şi cu compasul. Era foarte rotund domnul Mu...
Domnul Glu purta glugă şi-şi manifesta bunăvoinţa faţă de ceilalţi glumind şi lipindu-le cu superglue degetele de buzunarele pantalonilor. Susţinea că aşa, hoţii nu au acces în intimitatea buzunarelor tale,fiind şi o tehnică minunată de autocontrol. Nici ţie nu-ţi venea să-ţi bagi degetele acolo unde nu-ţi fierbe buzunarul, pentru că te-ar fi durut rău să-ţi dezamprentezi amprentele din propriile buzunare. Doar domnul Glue avea acces la orice buzunar. El, in calitate de maestru recunoscut şi renumit, avea voie la orice. Îşi depăşise ataşamentele de bani, deci putea să se joace cu ei oricât dorea.
Când i se punea cineva împotrivă spunea doar atât:
-Glu-glu!
-Bine, mami, dar nu erau oameni?
-Ba erau, dar aşa se exprimau ei. Profanilor nu trebuie să le explici nimic. Cu cât le dai mai puţină informaţie, cu atât mai bine.
-Pentru cine, mami, bine?
-Pentru domnii Bu, Mu, Glu, desigur.
Domnul Pi avea un aer grav şi rece. Era respectat pentru rigurozitate şi rugozitate. Nimeni nu-i ieşea din cuvânt. Doar pisicile şi pitulicile, piticii, pitpalacii, picii şi picăturile de apă când doreau să devină fulgi de nea. 
Prietenii nu-i ieşiseră niciodată din cuvânt, aşa cum spuneam... Până acum câteva zile, tot ce prezisese se adeverea.
 


-De ce până acum câteva zile, mami?
-Pentru că până atunci nu priviseră  un pitic, o pitulice, un pitpalac, o pisică. Picăturile de apă nu-i interesau, aşa că nu priviseră niciodată una transformându-se în fulg. Se uitau doar la domnul Pi care le descria lumea văzută prin ochelarii săi cu lentile albastre. Le făcuse fiecăruia dintre ei cadou căte o pereche de ochelari şi câte o pălărie ca a sa. Toţi cântau cântece de inimă albastră, vedeau soarele rece şi pe cale de a sucomba, purtau pardesie albastre şi gri.
Domnişoara Blue-Roz clipea drăgăstos din genele lungi.
-Oh, cât de fermecătoare este! mureau de admiraţie ucenicii domnului Pi. E pură ca un inorog, ca un copil, ca o petală de miozotis.
-Mami, inorogii sunt albi şi nu se arată oricui...
-Exact, dar ia încearcă să le spui asta şi celor ce cred că inorogii sunt din zahăr candel, ori din bezea, ori din acadea, alviţă...
Domnul Blue-Brotac se umfla în propria-i piele. Începuse să năpârlească, pielea-i crăpa. Ucenicii au pus-o pe seama metamorfozei fireşti. Le spusese că se vor transforma toţi în îngeri şi asta poate chiar să doară. El era primul ales şi toţi stăteau cu ochii pe el să vadă minunea ce va aparea sub ochii lor.
-Şi? S-a petrecut minunea?
-Nu. A rămas tot broscoi, dar şi-a pierdut ucenicii. S-au mutat toţi la domnişoara Blue-Roz să vadă în ce se va transforma. Începuse şi ea să năpârlească.
-Şi? S-a transformat?
-Nu, nici ea...Au plecat şi de la ea. Nu au mai mers la niciun maestru. Stăteau toţi cu ochii în oglinzi, pândindu-şi propriile metamorfoze.
-Doar domnul Mi-Ho-Ho nu se transforma în nimic. El era gata transformat. În cal.
Era cel ce-i păcălise pe toţi. Avea ascunse-n mâneci cărţi de joc pentru toţi. Doreai o călătorie-n lună?


Păcăliciul te invita să joci un joc cu el. De câştigai, luna îţi aparţinea. De pierdei, nu pierdeai mai nimic. Doar călătoria şi banii puşi în joc. Uneori, cei mai săraci puneau sentimente, soţii, prieteni, case, maşini, ani din viaţă, sănătate. Orice ai fi pus pe masa de joc, Păcăliciul tot mulţumit era, iar tu, fraierit. Nici nu ştiai când îţi trecea timpul...Te trezeai bătrân şi singur. Păcăliciul, nicăieri. Plecase cu circul său mai departe, în oraşul vecin. Acolo era alţi doritori de călătorii fanteziste.
Mi-Ho-Ho era prieten cu toţi ceilalţi. Prieten bun...Când cineva nu putea fi atras la masa de joc, îi luau locul Domnul Blue-Brotac şi domnişoara Blue-Roz.
-Ce s-a întâmplat cu ei, mami?
- I-au părăsit toţi. Într-o zi, s-au dat în petec şi au început a se certa. Suna cam aşa:
-Mi-ho-ho! Sunteţi urâţi!
-Gluglu, ba tu!
-Muuuuuu, Bluuuuuu, buuuuuuuuu, gluuuuuuuu, mihoho, oac, pi, muuuuuuuu!
-Atât, mami?
-Atât. Nu mai ştiu ce să-ţi scornesc. Nu ţi-e somn?
-Nu, că nu-mi place sfârşitul poveştii.
-Bine, s-au bătut, s-au împăcat, iar s-au certat şi au terminat toţi banii pe procese. Se acuzau unii pe ceilalţi de hoţie. Judecătorul s-a speriat când a văzut intrând in sală un curcan, un bou, un broscoi, un cal ce trăgea după el un inorog rozaliu şi o formă ciudată cu ochelari cu lentile albastre. S-a gândit că este bolnav şi a plecat acasă. Au fugit şi avocaţii, aşa că procesul nu a mai avut loc şi a pornit-o fiecare pe drumul său. Bani nu mai aveau, aşa că dispăruse şi motivul conflictului.
Se spune că s-au metamorfozat, în cele din urmă.
-În ce s-au metamorfozat?
-În cele din urmă, nu ţi-am spus?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu