luni, 22 iulie 2013

Războaie



                                                                    
-Maaaaami, găina Gina mi-a furat şosetele! Se fandoseşte cu ele prin ogradă, spune că sunt tricotcodatate de ea însăşi.
-I-o fi frig la picioare, săraca...
-Da, da’ şosetele mele? E ridicolă. Chiar şi pisicile râd în hohote. Se vede că are doar trei degete, chiar dacă pe zăpadă apar cinci.
-Aşa îţi trebuie. Dacă ţi-ai cumpărat şosete cu degete...Mânuşi mai înţeleg, ai nevoie să-ţi foloseşti toate cele cinci degeţele, dar cu cele de la picioare ce faci?
-Ooooo, o mulţime de munci mulţumitoare...
-Mulţumitoare pentru cine?
-Pentru mine, dar şi pentru alţii. Pot face jucarii pisoilor, pot să mângâi patru pisici în acelaşi timp, mă scarpin când am mâinile ocupate, cânt la pianul imaginar, ridic un obiect bleg ce nu şi-a găsit altă direcţie de căzut decât in jos...De ce să mă aplec? Găinii la ce-i trebuie? În afară de faptul că lasă urme omeneşti pe zăpadă.
-Nu sunt chiar omeneşti. N-ai urmărit-o? Găina tot găină. Scormoneşte în toate locurile murdare şi murdăreşte şi zăpada. Poţi să-i citeşti toate activităţile zilnice fără să te mai oboseşti s-o urmăreşti. La ce bun? Nimic bun...
-Mami, dar am nevoie de şosete! Şi sunt ale mele, e nedrept!
-Tu le-ai mai purta atât de murdare? Nici spălate...Cumpărăm altele. Sau învăţăm să tricotăm. Ne învaţă maia.
-Ce crezi că o să facă? O să le poarte cât? Găinile nu ştiu să spele. O să le poarte murdare?
-Hoţul este totdeauna jefuit. O să vezi...Până la sfârşitul zilei o să fie desculţă şi va lasa iar în urmă urme găineşti. Ia-ţi alte şosete şi hai să-ţi spun o poveste nouă.


Taşu avea pe atunci ambii ochi. O privea pe Mădălina, pitulat în colţul cel mai ascuns al camerei şi se întreba cum să facă să-i atragă atenţia. Era Crăciunul şi Moşul ne adusese o turtă dulce pisică. Mădălina nu ştia niciodată ce este. O vreme s-a crezut motan, apoi a crezut că este muzicant vestit, iar fereastra noastră e  harpa la  care ea trebuie să cânte, atunci când doreşte în casă. Muzicant nu era, sunetele scoase de gheruţe ne zgâriau timpanele şi ferestrele erau mereu murdare.
De Crăciun, i s-a năzărit că este turtă dulce.
-La culoare semăn cu pisica, sunt cam roşcată. Înseamnă că sunt dulce şi voi fi frumos ambalată de Moş Crăciun. Voi fi cadoul  unui copilaş, sub brad...visa cu ochii deschişi Mădălina.
Taşu îi auzea gândurile şi se distra răutăcios.
-E turtă dulce la fel cum eu sunt pandişpan...O proastă. Mai bine ar incerca să fie EU. O, EU, EU...Minunatul de EU...Mă mir că toţi încearcă să fie alceva, ceva, cineva, oricine. Doar EU merită incercat cu adevărat. În pielea mea este foarte bine, e loc suficient pentru mai mulţi.
-Ce-l apucase pe Taşu, mami? Ce piele? De ce să vrei să trăieşti în pielea altcuiva, sau să trăiască alţii în tine?
-Taşu avea loc pentru mai mulţi în cap. Era atâta gol acolo, că ai fi putut da o petrecere. Aşa s-a şi întâmplat...O petrecere cu chiote, dans şi focuri de artificii a-nceput în capul său. Aşa şi-a pierdut ochiul...A plecat de acasă în toiul nopţii şi, crezându-se superior şi foarte încăpător, s-a încăierat cu toţi motanii din vecini. Când s-a întors, oripilată de ce vede, Mădalina n-a mai vrut să-l privească. A început să se imagineze turtă dulce şi aştepta răbdătoare marea transformare. În timpul liber, cânta la harpa fereastră şi le bătea pe pisicile obişnuite, cele neturtădulce.
-Biata Mădalina, suspină copilul...A murit.
-A plecat în lumea ei, n-a murit. Aşa se întâmplă cu toate. Când îi vine timpul, chiar şi o farfurie devine altceva.
-Ce devine, mami, farfuria?
- Dacă se sparge, cioburi. Cioburile pot deveni un mozaic frumos pe o masă veche, ori acoperişul unui gândăcel, ori un tobogan pentru puii de furnică.
-Deci Mădălina trăieşte? se bucură copilul.
-Da, în mozaicul ei. E o mică piesă, nu din turtă dulce. Turtă dulce poţi fi doar în Lumea Copiilor, acolo unde imposibilul devine orice.În Lumea Copiilor, obiectele cad şi-n sus. Nu ai nevoie de şosete cu degete ca să le ridici. Vin ele spre tine, ţi se aşează-n palmă.
-Noi unde suntem, mami?
-În mozaicul nostru, fireşte. Firesc e doar firescul. Nu poţi fi decât ceea ce poţi fi. Piese mici suntem şi noi şi ne scriem Povestea. Scriitorul ne aşează în mozaic, ne schimbă uneori locul, închipuieşte o altă poveste, un alt model în Mozaic...
-Găina Gina în ce mozaic o fi acum? întrebă copilul, privind urmele murdare şi întortocheate. Se vedea că pe zăpadă se dăduse o mică luptă. Erau şi pete de sânge, pene căzute din aripi şi cozi, ouă sparte.
-Gina? Nu o vezi? E desculţă, şchioapă şi foarte furioasă. Un cucoş i-a furat o şosetă şi şi-a făcut coroană. Pretinde că e rege şi vrea să-l detroneze pe bătrânul cucoş.
A ţopăit un timp într-un singur picior. Minţea că este barză, ursitoare, magician...orice, numai găină nu. Cucoşul cu creasta mică, prea mică să poată impresiona, i-a furat şi ultima şosetă. A pus-o pe cap şi şi-a schimbat numele. Primarul la trecut în catastif sub numele de Cucoşul cu Cea Mai Mare Creastă Ce S-a Văzut Vreodată în Univers. Fără să verifice dacă este adevarată sau falsă. A fost dat în judecată de primarul din oraşul vecin. Pe motiv că la el în catastif este trecut un cucoş cu o creastă şi mai mare, cu mult mai mare, imposibil de măsurat de mare. Cetăţenii trebuiau să-l creadă pe cuvânt de primar. Dacă nu se putea măsura....asta este. Să măsori nemăsurabilul?
Şi uite aşa se întâmplă când îţi laşi şosetele aruncate aiurea. Nu doar că rămâi fără ele, dar au provocat trei războaie.
-Care trei, mami?
-Păi: războiul din ogradă, cel ce a rămas în cărţile de istorie sub numele de Războiul Găinii Gina Cu Ea Însăşi, Cu Cocoşii, Copilul, Şosetele, Penele şi Cam Tot Ce Există.
A mai fost Războiul Dintre Cei Doi Primari şi Războiul Dintre Locuitorii Celor Două Oraşe Ce-şi Revendicau Titlul De Posesor Al Cucoşului Cu Cea Mai Mare Creastă.
-Doamne, mami, sper să nu învăţ la istorie toate acestea.
-Ba o să-nveţi. Din cauza şosetelor tale s-a petrecut totul, o mică pedeapsă nu-ţi stică.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu