miercuri, 3 iulie 2013

Ţara Poleiului şi Sclipiciului



Familia Găinătot a plecat la plimbare prin centrul oraşului. Şi-au scos cu toţii de la moliile din geamantane jobenele şi papioanele, genţile de firmă, florile artificiale de pus la pălării şi ifosele. Ifosele trebuie şi ele aerisite şi unde, oare?
-Unde, oare, mami?
-Unde, decât în public? Dacă nu-ţi vede nimeni jobenul cine te mai invidiază? Dacă nu te aude nimeni vorbind franţuzeşte pe cioc, cine te mai periazămăguleşte?
 În casă, nu se periază unii pe alţii, sunt taciturni şi se urăsc. Moştenirea promisă de tuşa Smaranda le stă ca un os de peşte-n gât.
-Dacă mor înaintea lor? se întreabă în gând domnul Jobencoq. Îşi vorbea în engleză, de teamă ca nu cumva ceilalţi, cunoscători doar de franceză, să-i audă gândurile. Vor primi şi partea mea de moştenire, iar eu voi fi sărac lipit pământului...
-Mami, păi dacă murea...Ce mai contează dacă eşti un mort sărac, ori unul bogat?
-Ooooo, la găini contează. Să fii invidiat chiar şi după moarte, să crape vecinul de cavou, de ciudă! Cavoul bogatului are două etaje, parter şi demisol. O fântână arteziană-i susură-n creierul pus la formol...

-Mami, lumea asta a găinilor există, sau inventezi iar?
-Există, dar nu-ţi doresc s-o vezi. Dar o s-o vezi, ca ai ochii mari şi limpezi. O sa râzi, o să te cruceşti, o sa te-ntristezi...
-De ce să mă-ntristez? Mai bine râd.
-Ai dreptate, mai bine să râdem.
-Dacă tuşa Smaranda ne-ngroapă pe toţi? continuă cu voce tare gândul nerostit al lui Jobencoq, verişoara Cotcodudu.
-Eeeeei, să fie ea sănătoasă şi să ne-ngroape, rosti evlavios mătuşa Cotcoda, tricotcodacând o bonetă noua pentru tuşa Smaranda. Îi făcea foarte multe daruri. Îi tricotcodatase chiar şi o husă pentru aparatul auditiv. Tuşa părea a purta trandafiri in ureche, puţini ştiau că e surdă.
-Dooooomne, mami...n-am auzit cuvântul ăsta, tricotcodata.
-E de la găini rostire. Învăţăm cuvinte noi şi multe, suntem mai apreciate.
-Daaaaaa, izbucni în râs copilul! Tuşa Smaranda ne lasă nouă moştenirea, fără să-i tricotcodatăm nimic. Doar pentru că i-am învăţat limba...
-Să vă puneţi pofta-n cui! se burzuluieşte exact acum verişoara Codcodada. Averea rămâne-n familie. Veneticii ca voi nu primesc nimic.
-Cum, mami? Ne aud că-i povestim? Şi noi suntem venetici?
-Ne aud, îi auzim...lumile se-ntrepătrund. Personajele de basme tropăie, călăresc, se bat printre noi. În viziunea lor, noi suntem veneticii. Noi îi scriem şi îi povestim. Li s-au urcat la capete succesurile şi succesele dobândite- n librării. Când au văzut cât de mulţi se-nghesuie să cumpere poveşti, au crezut că meritul este al lor. Scriitorul a rămas în plan secund, un venetic. Nici bani n-a mai primit din ce a scris. Doar personajele şi editura...
-Eeeeei, lasă să fie ei sănătoşi, rosti copilul, imitând vocea matuşei Cotcoda.
- Eu propun să facem un târg, rosti nazal verişoara Cioccoroiat. Împărţim totul frăţeşte. Suntem rude, nu barbari.
Avea cel mai coroiat cioc din neam. Din acest motiv nici nu se căsătorise. Pretendenţii veneau, vedeau şi fugeau în mare grabă. Toţi îşi uitau jobenele acolo. Avea verişoara o colecţie impresionantă. Spunea că sunt  jobenele foştilor soţi decedaţi. Chicoteau toţi pe furiş, ştiau că minte, dar o lăsau să creadă că o cred. Unii-şi uitau şi pantofii, fugeau desculţi. Şi-a deschis un magazin de fiţe pe strada principală. Treceau foştii pretendenţi, îşi recunoşteau pantofii şi jobenele, dar tăceau mâlc. Erau mulţumiţi că scăpaseră de un mariaj nedorit. Ei aveau nasurile pe sus, nu coroiate.
-Frăţeşte nu se poate, că nu suntem fraţi, rosti cu voce foarte subţirică Coqpuişor. E ca la tortul cu ciocolată. Cei mai apropiaţi de tuşa primesc etajul superior, ornamentele, frişca, ciocolata toată. Blatul îl iau următorii, rudele îndepărtate.
-Şi eu? întrebă bătrâna Cocodacodacoda? Era verişoara cuscrului naşului unchiului tuşei.
-Tu primeşti lumânările, eşti prea bătrână. Când o să mori şi tu, ni le laşi moştenire, spuse cel mai priceput la afaceri din neam, Coqbarbu. Era  notar şi avocat, judecător, procuror, profesor, decan. Ca să nu risipească banii familiei, era chiar şi cioclu. Avea o firmă de pompe funebre, limuzine, flori artificiale, coroane şi jerbe.Tot el cosmetiza si morţii şi-şi deschisese un magazin de rujuri şi parfumuri pentru decedaţi.
Zâmbeau decedaţii din sicriile bogate, fericiţi că erau admiraţi măcar după moarte. Fericite că fericiţi erau morţii, rudele rămase-n viaţă răsplăteau cioclul cu bani mulţi. Afacere prosperă, mai ales în aceste timpuri. A făcut şi şcoala de popi Coqbarbu, a cumpărat câteva vapoare, trenuri şi autocare şi a deschis o firma de turism. Ducea căscătorii de cioc la locurile sfinte, aducea tămâie, smirnă, uleiuri parfumate...Mă rog, micile secrete care-ţi spală sufletul. A angajat şi o cosmeticiană renumită. Puteai avea sufletul negru ca smoala, ea ţi-l parfuma, spăla, cosea, peticea. Sufletul devenea ca nou, pe deasupra. În straturile mai profunde tot negru era, dar nimeni nu vedea. Trăim în Ţara Poleiului şi Sclipiciului, lenjeria nu contează.
-Mami, mă plictiseşte povestea...mai e mult?
- Şi pe mine mă plictiseşte. O scurtez.
 Într-o zi, pe la ora ceaiului, adică cinci, un cucoş zvet şi frumos colorat a sunat la uşa tuşei Smaranda. A cerut-o în căsătorie şi au plecat să toace banii într-o croazieră în Pacific. Rudele au rămas fluierând a pagubă. Se spune că atunci au învăţat găinile să fluiere. A rămas în istorie sub numele de Ziua Schimbării la Cioc şi a Fluieratului în Biserică şi a Pagubă.
-Ce trădătoare! fluierau rudele. Trebuia să moară, nu să se mărite. O s-o îngroape el, că e tânăr, o să ne sufle  averea.
N-a fost aşa cum au prezis rudele...Cucoşul nu era chiar tânăr, doar vopsit. Era mai bâtrân decât tuşa. A decedat de la stop. Tuşa a moştenit şi averea lui, iar jobenul şi pantofii i le-a dăruit verişoarei Cioccoroiat.
-Mami, cum a decedat de la stop?
-Într-o zi, supărată că aruncă ocheade şi altor găini, tuşa a spus: Stop!
Având inima slabă, cucoşul cel vopsit a sucombat. A fost cosmetizat, îmbălsămat, înmormântat în familie. O şi merita...Le lăsase o avere frumuşică şi multe tuburi de vopsea pentru pene.


 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu