luni, 11 mai 2015

Scrisoarea unui extraterestru, către Dumnezeu

Doamne, abia acum îmi dau seama…Am spus poveşti la toată lumea, numai Ţie niciuna.  Sper să-ţi placă.
Cu Iubire,
 Soldatul Tău, XXX, zis şi Papă Lapte, adept al Ordinului Ocult al Pisicilor Vesele, Mare Maestru Onorific în Confreria Căţeilor de Pripas şi a Animalelor Schingiute la Zoo şi Circ, Cenzor în Societatea Luptei Anticenzura, Ordinul Violet cu Puncte Idigo, Aurii, Argintii, Bleu si MultealteculorisiNuante. J

                                  În carele se vorbeşte despre câţiva onorabili domni
“Maestrul Randap n-a existat niciodată. Doar în imaginaţia unui pictor. L-a făcut albastru cu dungi gri. Pictorul fusese dus la zdup pentru trafic de culori contrafăcute. Îşi descărcase frustrările pe peretele celulei, pictandu-l pe domnul Randap, cu ultimul tub de culori dosit în buzunarul de la zeghe.
Preafericitul Rendep era de efect. Efectua doar atât cât să epateze mulţimile de gură cască ce se adunaseră în faţa casei lui.
-Cum adică, mami? Ce efectua?
-Nimic…Doar îşi etala hainele de efect.
 Fusese crescut de o mătuşa croitoreasă. Îl îmbrăcase de mic în haine extravagante, împodobit de sus şi până jos cu paiete, mărgele şi fir aurit. Târziu au observat oamenii, inclusive bunica, faptul că Rendep nu ştia să vorbească. Cu gura căscată la haine, admiratorii nu făceau conversaţie cu el.                                   
Ei spuneau  “ Oooooo!”, el tăcea mâlc.
-Atunci cum devenise maestru?
 Nu devenise. Oamenii îl deveniseră.
Iar o să apară calul grămătic şi-n povestea asta, să mă corecteze, acuzându-mă că inventez cuvinte.
 Ce? Eu m-am luat de fornăitul lui? I-am zis să fornăie cu glas de privighetoare? I-am spus doar să rămână  ceea ce este, adică un cal.
Maestrul Rindip era căsătorit cu doamna Rindip. Amândoi măiestreau pe te miri unde.
-Mă mir, mami. Pe unde?
-Pe unde era un loc liber. Lecţiile lor erau foarte căutate, pentru că erau simple şi costau doar 15 RON.
-Ieftin ca braga, spuneau ucenicii înşiraţi în faţă casei lor. Alţii îţi jupoaie pielea de pe tine şi nu te învaţă nimic. 
-Ce-i învăţau?
-Un singur cuvânt: “Rindip!” Îl spuneau cântat, pe două voci. A lui de bas, a soţiei de soprană.
Ucenicii făceau ochii mari, ridicau mâinile spre cer, într-un extaz temporar, şi rosteau:
-Rindiiiiiiiiiiiip!
- De ce era temporar extazul, mami?
-Pentru că dura doar până când se epuizau cei 15 RON. Vrei extaz permanent? Nu se poate la preţ de bragă.
Au plecat, după câteva luni de cotizat, la maestrul Rondop. Acesta era bondoc. Rostea cuvântul Rondop, dar nu prelung, ci scurt, apăsat şi aproape poruncitor. Nu avea ureche muzicală şi nu-l deranja miorlăiala trupei de ucenici, ce rosteau pe toate vocile:
-Miaurondoooop!
-Rondopham!
-Rondopaham!
-Rondoooop ashram!
De la aceştia a plecat maestrul şi i-a lăsat cu ochii-n soare. Primise o ofertă de lucru în Mirmiunezia şi era unica lui şansă de a urca pe scara ierarhică, în ierarhia maeştrilor luminaţi şi împodobiţi.
Şi-a luat şi scara cu el. Era mai lungă cu 1 cm decât a ucenicilor şi tare se mândrea cu asta.
Ucenicii, trişti că iar trebuie să schimbe maestrul şi calea, şi-au luat şi ei scările sub braţ şi au plecat la Preasuscocotatul Rundup, maestru în maestria însăşi. Auziseră că dai un ban, dar costă.
I-a costat scump…Ăsta le-a luat şi scările şi banii. Le-a ataşat pe toate la scara sa, lungind-o invidievidielnic de mult. Ca să crape de ciuda pictorul care l-a pictat pe Randap, a cărui scară era foarte scurtă. Doar cât să ajungă la etajul doi al patului suprapus, din celula în care era întemniţat pentru trafic de culori.

Cam atât am avut de spus despre maeştrii. Deocamdată…”

2 comentarii:

  1. Nu, fazanii suntem noi, cei ce mergem sa facem vocalize la domnii enumerati. Picam de fazani. Picam din cer si ne miram de ce ne doare capul.

    RăspundețiȘtergere