vineri, 19 februarie 2016

Oul moale fiert, scobitorile şi ceainicul

                                
 Toată această discuţie de pomină a avut loc secolul trecut, în budoarul contesei Amelie de Cotcodac. Contesa fiind plecată să facă nişte comisioane pentru ducesa Dumanele Doudouc, lăsase vraişte pe masă micul dejun.
-În dimineaţa aceasta cred că o să plouă, rosti sobru oul moale fiert.
-Da, credem că o să plouă, repetară ascuţit scobitorile.
-Să punem de-un ceai, propuse ceainicul arămiu, dorind să schimbe subiectul despre vreme.
Nu era prima zi în care contesa pleca în trombă lăsându-şi oul nesorbit. Ştia deja că toată dimineaţa, până la ora la care contesa se întoarce ca să-i dea pisicii oul nemâncat , acesta şi scobitorile vor vorbi doar despre vreme şi bursă.
-Pe vremea aceasta, creşterile la Bursă sunt nesemnificative, se prefăcu oul că nu aude propunerea ceainicului.
-Da, repetară scobitorile. Nesemnificative.
-De parcă aţi şti ceva despre asta, pufni ceainicul şi mai arămiu de enervat ce era. Oul nu are decât o zi, iar scobitorile n-au plecat niciodată de pe masă.
-Da, de parcă tu pleci des! ţipară neobişnuit de ascuţit scobitorile.
-Nu plec, dar sunt bătrân şi am auzit multe de când sunt în slujba contesei.
-Povesteşte-ne, atunci, se înduplecă oul moale.
-Ce să va povestesc?
-Ceva, orice…
-Bineee…O să vă povestesc despre căderea Bursei şi cum a pierdut contele Acajou de Cotcodac toate acţiunile în ziua când a căzut un meteorit .
-Era în timpul verii, pe vremea când contesa abia se căsătorise, aducându-mă cu ea în noua casă. Contele, mai bătrân decât ea cu ohohooo de ani, era morocănos şi taciturn, motiv de mare tristeţe pentru tânăra contesă, care nu mai ştia cu ce să-şi umple timpul şi cum să spargă tăcerea grea din casă.
Cum contele îi permitea să cheltuie oricât dorea, numai să nu fie nevoit s-o distreze el pe tânăra soţie,  angaja o trupă de circ, o orchestră şi un inventator care era pasionat de baloane. Erau permanent în preajma ei şi se distrau de minune împreună. Dacă n-ar fi fost atâta hărmălaie în casă, contele ar fi fost chiar mulţumit. Noroc că nu mai auzea bine. De fapt, era surd aproape de tot. Sau şmecher…Contesa îl bănuia că aude bine unele cuvinte. Îi testase acuitatea auditivă cu un diapazon. Nimic. După aceea, îi cântase o arie celebră. Tot nimic. Contele citea în continuare ziarul Le Coucoru, cu ochii pe şirurile de cifre care pentru contesă nu însemnau nimic. Lovise două capace cu putere chiar lângă urechea lui stângă. Tot nimic. Exasperată, începu să cânte o melodie în care înlocui cuvântul l’amour cu l’argent, chiar dacă nu avea nicio rimă şi nicio noimă.
-Cât de frumos cânţi astăzi, draga mea! îi spuse brusc înviorat bătrânul conte.
Asta îi confirmă contesei bănuiala că soţul ei nu era deloc surd, dar îi şi spulberă speranţa că va ieşi vreodată din muţenia lui de om zgârcit. Aşa că, se distra cu noii ei prieteni.
În ziua în care au hotărât că ar fi momentul să încerce noua invenţie, balonul cu aer cald, contele era în mare vervă. Acţiunile sale crescuseră vertiginos pe piaţă. Era chiar în capul listei. Toţi locuitorii oraşului plecaseră să caşte gura la balonul colorat şi contele măsluia acţiunile după pofta inimii sale mari cât un portmoneu.
-Oooooo! strigau uimiţi oamenii,cu gura şi ochii mari.
 Balonul se ridicase deasupra grădinii şi contesa le făcea semne cu mâna, îndepărtându-se în acordurile muzicii. Când a dispărut balonul după pădurea de stejar, s-a auzit un “Bum!” atât de puternic, încât chiar şi contesa cea bătrână, madame Marmelade, ce locuia singură la conacul cel vechi a scăpat de surzenie. Toată suflarea oraşului a văzut meteoritul căzând peste clădirea Bursei.
Contele Acajou de Cotcodac a scăpat cu viaţă în mod misterios. Se pare că tocmai coborâse în subsol, să verifice acţiunile vechi şi acesta era construit solid ca un buncăr. A scăpat de surzenia celebră, dar a rămas sărac lipit pământului şi cu ochii pe cer, aşteptând balonul. Au trecut vreo zece ani de atunci şi balonul n-a mai revenit. Contele şi-a făcut o mică grădina cu flori şi legume şi aude perfect cântecul păsărilor, chiar dacă din aria lor lipseşte cuvântul argente
-Bine, dar contesa abia a ieşit pe uşă, ţipară iar scobitorile. Când s-au petrecut toate acestea?
-Hihi, râse subţirel ceinicul. Nu s-au petrecut, dar mă enervaţi cu discuţia despre vreme şi doream să schimb subiectul.
-Cred că mâine dimineaţă va fi ceaţă, spuse oul moale, să-i facă în necaz ceainicului că-i oprise din discuţia interesantă cu o poveste fără noimă.
-Mâine dimineaţă pentru tine nu va mai fi, se răzbună ceainicul. Vei fi dat la pisică…
Scobitorile, deşi ştiau asta, ţipară ascuţit şi căzură de pe masă. Oul moale se făcu şi mai moale şi se înverzi brusc.

Acţiunile la Bursă au crescut simţitor şi a început o ploaie torenţială. Plecată fără umbrelă, contesa a răcit, iar ceainicul este fericit, pentru că toată ziua fluieră.

Un comentariu: