joi, 7 iulie 2016

Apocalipsa


Nichifor mieună duios la fereastră.

-Ce vrei Nichifor? Iar ai venit să pârăşti pe Onifor? De data asta ce ţi-a mai făcut?

-Stăpână, mi-a legat şireturile de la tenişi şi m-a făcut să cad în nas, smiorcăi Nichifor.

-Dar tu n-ai şireturi, pentru că n-ai pantofi, râse Mamasa de se cutremurară cei zece colăcei de pe pântece. Du-te de te tezeşte. Bicisnicul iar se ocupă cu circariile şi te-a hipnotizat.

Calul Franzel trăgea cu urechea după colţul casei. Era un cal instruit şi la şcoală şi la armată. La şcoală învăţase să facă socoteli până la, ohohoooo, mihohooo, o sută. În armată, cal fiind, nu era pus să facă flotări. Doar căra geamantanele pline cu izmene şi cămăşi furate de şefi şi dosite în dosul boschetilor. Le lua seara din boschet şi le ducea acasă la şefi. Pe fiecare geamantan era o etichetă cu numele destinatarului, pentru că nimeni nu dorea amestecarea izmenelor. Circula o poveste prin Unitatea Militară Cai şi Boi că izbucnise un război mondial de la amestecarea izmenor. Franzel primise un chipiu şi două trese, un grad şi trei sticle de votcă pentru aceste mici găinării complet nevinovate, ţinând cont că unii doseau în boscheţi tancuri, arme şi chiar flote.
 Nichifor intră în magazia care-i servea de locuinţă, se aşeză oftând la pian. Apoi se răzgândi. Deschise cutiuţa în care ţinea bijuteriile . Ştiu, era motan, dar avea şi el slăbiciunile lui. Colecţiona diferite obiecte, pe care, cu diverse ocazii le etala...
Prinse într-o ureche un cercel în formă de inimă, cu şiraguri lungi de mărgeluţe, iar în urechea cea sfârtecată de un os de peşte cu care dăduse Onifor după el, prinse cercelul cu imitaţie de smarald sterpelit de la Mamasa. Găuri în urechi nu avea, dar reuşi să-i prindă cu nişte agrafe de birou. Mai avea şi câteva inele de prins perdelele care-i veneau ca turnate. Ai fi jurat că-s brăţări vintage, mai ales că auriul se decojise, lăsând să se vadă stratul argintiu de dedesubt. Scutură capul şi labele, încântat de sunet şi de felul în care smaraldul fals îi scotea în evidenţă verdele ochilor pisiceşti. Cântă până noaptea târziu Chopin, suspinând şi simţindu-se neînţeles în şandramaua aceea de inculţi.
Atras de acordurile muzicii divine, calul Franzel învăţă să meargă la trap, graţios ca o balerină. Îşi dădu demisia din Unitatea Militară Cai şi Boi, ruşinat că îl transformaseră în găinar, deşi visase să ajungă general. Din ziua aceea n-a mai pus copita pe nimic din ce nu-i aparţinea şi face voluntariat la o biserică de la ţară ca ţârcovnic, gropar şi dricar. Şefii lui Franzel s-au pocăit văzând la TV anunţata Apocalipsă, au adus înapoi izmenele, deşi erau deja purtate. Şefii şefilor n-au pus niciodată înapoi armamentul greu şi flota, pentru că le jucaseră la cazinou. Apocalipsa s-a dat fiecăruia după măsura pocăinţei. Unii au primit felii mai mari, alţii mai mici. A fost prima dată în istoria omenirii, când cei ce au primit felii mici nu i-au invidiat pe cei cu felii mari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu