Pagini

luni, 27 iunie 2011

La ce viseaza copiii?



 Îi vezi, sunt acolo, în clasa, sau în casă. De te uiţi atent în ochii lor, o să vezi păduri, izvoare, nori şi curcubee... Pe cărări doar de ei ştiute, pleacă-n  lumi de poveşti, apoi desenează ce-au văzut. Se îmbracă frumos, în prinţi şi zâne, altfel lumile nu se deschid. La intrarea în pădure, Baba- Cloanţa le taie drumul, mânioasă că  obraznicii i-au incalcat iar teritoriul. Când o văd, o rup la fugă....baba, după ei. Desi are fustă lungă şi păşeşte în toiag, nu ştiu cum se face, dar îi prinde mereu. Şi îi ia la gâdilat: începe cu tălpile, urcă spre genunchi. Cine nu râde, primeşte o porţie-n plus. Dacă nici atunci nu râzi, trece la următoarea tortură...e foarte inventivă baba, când e vorba să chinuie copii. Îi duce în casă şi le dă prăjituri...Ei, atunci copiii râd. Are baba leac pentru copiii posaci.

După ce-i scapă din gheare, osteniţi ca vai de ei, următorul ce le taie calea e temutul vampir Dinţi din Pufuleţi. E ceva de speriat cu el.

Cum vede un copil, cum sare să-l muşte. Pufuleţii gâdilă rău şi copiii râd şi mai tare. Mai sunt câte unii ce opun rezistenţă, aşa că vampirul cel rău îi duce cu forţa în coliba lui, unde-i îndoapă cu de toate, mai puţin cu prăjituri. Asta era specialitatea babei şi nu dorea să se pună  cu ea...nu de alta, dar vampirii se gâdila rău.
Următorul ce le iese-n cale e Spiriduşul- Barbă-Gâdilicioasă. E fioros rău şi cel mai iute de picior. Nu scapă niciun copil negâdilat de el. Deşi râd  în hohote, le mai dă ca supliment, suc de fragi, mure şi afine. Cam rotunjiori la burtici, scapă cu bine şi din încercarea asta.


Cu ochii în patru, merg tiptil. În următoarea capcană siguuur n-or să mai cadă...


De departe, se aude sunet de nai şi fluier. Doi ucenici ai zeului Pan cântă o melodie veselă. Trupa de curajoşi tresaltă, picioarele pornesc singure la dans. Se-ncinge-un dans nebun, cu chiote şi râs nestăpânit.
Baba-Cloanţa aduce nucile ce trebuiau sparte pentru prăjiturile din ziua următoare şi le strecoară sub tălpile lor, apoi se prinde lângă ei. În horă se prinde şi vampirul. Pe cine nu râde suficient de tare, îl muşcă fără îndurare. După ce au terminat de spart nucile, muzica se opreşte pentru un timp, doar cât dansatorii să-şi tragă un pic sufletul. În pauză, Spiriduşul-Barbă-Gâdilicioasă aduce un vas mare cu fructe de pădure şi le face cu ochiul muzicanţilor să-nceapă. De mult timp dorea să facă o cantiatate mai mare de suc, dar nu ştia cum...

Când s-au întors la şcoală, erau sătui, veseli şi învăţaseră şi un dans nou, pe care s-au grăbit să-l arate colegilor invidioşi, ce nu-i credeau că avuseseră parte de o aşa distracţie. A trebuit să se descalţe şi să le arate tălpile pictate. Nici măcar atunci nu i-au crezut. A doua zi, o delegaţie formată din  neîncrezători, in frunte cu doamna director şi doamnele învăţătoare, a pornit-o pe drumul spre pădure. S-au întors desculţi şi obosiţi, râzând unii de tălpile celorlalţi...



joi, 23 iunie 2011

Karina în Ţara Zoo şi Ţara Snobb

                                Karina în Ţara Zoo


 Nu-i plăcea să meargă în această ţara...nimerise din greşeală şi plecase tristă şi îngândurată. Acolo este locul în care a plâns prima dată...Vulturul i-a şoptit, trist, că aripile îi atârnă greu pe pământ şi că nu vede nici măcar stelele, din locul unde se afla. Karina i-a promis că o să încerce să facă ceva, dar, până atunci, de câte ori o să privească cerul, se va gândi la el. Lupului i-a şoptit cuvinte blânde şi a încercat să-l linistească, spunându-i că nu crede că mai are mult de suferit. Cum nu s-a oprit din mersul lui, în încercarea de a găsi o portiţă de scăpare, fetiţa şi-a dat seama că nu o mai auzea şi iar a plâns..A trecut pe lângă cuşca leilor, a tigrilor...peste tot, aceiaşi ochi fără speranţă. Atunci, şi-a pus pentru prima dată întrebarea: „ Ce se întâmplă cu oamenii mari, au orbit? ”.

                               Karina în Ţara Snobb

Între cele două ţări, nu erau graniţe vizibile. Puteai să treci cu uşurinţă, din una în alta. Adeseori, pe lângă cuştile animalelor, treceau doamne şi domni, cu nasul pe sus, mândri de blănurile, bijuteriile, pantofii şi genţile pe care le purtau. Karina recunoştea îngrozită un vechi prieten...un leopard, un tigru, un şarpe, un crocodil, ori un elefant. Chiar şi căţeii ce-i însoţeau împrumutaseră de la stăpâni aerul de superioritate. Karina prefera câinii maidanezi. Erau veseli şi jucăuşi, prietenoşi şi liberi în mişcări. În centrul Ţării Snob, pe un postament înalt, trona o coroană din aur. La aceasta visau toţi locuitorii ţării şi făceau tot posibilul să o câştige. Dansau, recitau poezii, defilau cu paşi maiestuoşi.Intraseră toţi în competiţie, chiar şi oile, curcile, câinii, măgarii...Aceştia din urmă, îşi puseseră ochelari pe nas, convinşi că aşa au un aer intelectual.









 În ţara asta, Karina şi-a chemat şi prietenii, să vadă şi ei şi să se minuneze...
N-au stat mult, nu se simţeau în largul lor şi nici nu le plăceau coroanele din aur. Preferau coroniţele din flori de câmp.