Karina iar nu părea în apele ei. Dormea prea mult, îşi făcea temele fără niciun chef, nu se mai juca cu păpuşile. Nici de desenat nu prea mai desena.
- O fi bolnavă, s-a alarmat găina Gina.
- Nu pare, dacă te uiţi la faţa ei, spuse mama şoarece.
- Karina, te doare ceva? întrebă Negruţa.
- Nu mă doare nimic, doar că mă plictisesc îngrozitor, răspunse aceasta, trăgându-şi pătura peste cap.
- Trebuie să facem ceva, spuseră toţi prietenii ei!
Au început să o descoase. Ce i-ar plăcea să facă, dacă doreşte o jucărie nouă, de unde vine tristeţea...
- Dacă tristeţea vine din degete, e semn că are nevoie de culori noi şi încă un bloc de desen, mi-a spus mie un verişor care este pictor, îşi dădu cu părerea găina Gina.
- Atunci când vine din stomac, e semn că are nevoie de o schimbare în meniu, spuseră iepurii.
- Când vine din pernuţele de pe tălpi, înseamnă că are nevoie de o plimbare bună, să vadă şi să exploreze locuri noi, spuseră pisicile.
- Karina, de unde-ţi vine tristeţea ? o întrebară în cor.
- De peste tot, răspunse aceasta, după un moment de gândire. Şi nu-mi doresc nici jucărie nouă, nici alte culori. Pur şi simplu, mă plictisesc...de fapt, dacă mă gândesc bine, mi-ar plăcea o căsuţă în copac şi să vină primăvara.
Ochii se măriră fericiţi. În sfârşit, aflaseră ce-şi doreşte. Cum primăvara venea singură, nu le mai rămânea decât să-i facă o căsuţă. Au început să dea telefoane pe la diferite firme care aveau materiale de construcţie, să se intereseze de preţuri. În acelaşi timp, o întrebau cum ar vrea să fie, ce culoare, ce formă, cu câte etaje...Fetiţa le răspundea că vrea să fie simplă, ca orice casă, cu patru pereţi, acoperiş, ferestre. Restul aranjau pe urmă.
Tata şoarece şi tata Robert îşi căutau de lucru şi săreau de câte ori suna telefonul. Gina aştepta şi ea un telefon de la Teatrul Liric. Un trecător o auzise cât de frumos intona imnul naţional, în timp ce ştergea praful. Întâmplător, acesta era tocmai directorul teatrului şi-i promisese că o să sune când va avea un rol pentru ea. Skypy aştepta să-l sune un prieten ce ştia o mulţime de lucruri despre căsuţe în copaci, în nori, în pădure, case cu acoperişul în jos, cu cinci pereţi, cu trei, cu opt. Era un adevărat maestru în domeniul lui.
Cum suna telefonul, toţi tresăreau. Începuse un adevărat concurs. Primul ajuns, ridica receptorul.
- Alo, găina Gina? întreba vocea.
- Nu! Nu este nicio Gina la acest număr, răspundeau tata Robert şi tata şoarece, mânioşi că telefonul nu era pentru ei.
- Alo, d-l Robert? întreba uneori vocea.
- Nu este nicun domn cu acest nume, răspundeau Gina, tata şoarece şi Skypy, depinde care avusese norocul să pună mâna pe receptor.
- Alo, Skypy?
- Skypy s-a mutat de la aceasta adresă! se burzuluia tata şoarece.
Îşi pierduseră de tot bunul simţ. Îşi smulgeau unul altuia telefonul din mână, se certau, se bănuiau de diverse afaceri necurate, se acuzau de toate relele ce se petreceau în oraş, în lume şi în Univers.
După un timp, telefonul amuţi. Nu mai sună nimeni. Tăcerea era asurzitoare. Se mai auzea doar Karina oftând.
-Copilul se plictiseşte ACUM, nu la vară şi nici anul viitor, spuse Mura Mică.
Aşa că pisicile o invitară la o plimbare, să-i arate lucruri pe care numai ochii lor le observau.
În acea lună, factura la telefon a fost uriaşă, nimeni nu şi-a găsit slujbă şi Karina a rămas fără căsuţa în copac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu