Tradiţii

-Tu ce tot umbli cu pantalonii ceia lăsaţi şi cu tricoul lălâu? îl apostrofă Clotilde pe Clondirrrr, soţul de-al doilea, după divorţul de-al treilea.
Sunt la modă iile şi iţarii, opincile şi cuşmele. Vrei să rămânem fără prieteni? Toţi s-au încolonat să respecte noile dispoziţii din Regulamentul Garderobei. Cucoşul roşi, sub privirile mânioase ale soţiei. Cât de demodat era…Nici măcar nu auzise de acel regulament. Dădu fuguţa la magazinul de tradiţii, o nouă găselniţă a plictisiţilor de moda americană. Cu coada ochiului, văzu în atelierul din spatele magazinului noile tendinţe de anul viitor.
 “ Dooooamneee!!!!! îşi spuse el, cu ochii bulbucaţi de uimire. Anul viitor se poartă rubăşti, pantaloni căzăceşti, ghete cu șenile şi pălării în formă de samovar! Dooooamne, Sfinte, o să mă pună scumpa Clotilde să mă îmbrac cu aşa năzbâtii?!”
-Fiule, moda e modă, depinde de modul în care modernii,modatii şi demodaţii percep moda că fiind modalitatea prin care modernismul se adaptează la modul de viaţă al demodaţilor din epoca premodernă, îi răspunse Dumnezeu.
-Doamne, nu mi-ai răspuns la atâtea întrebări şi rugăciuni, tocmai acum ţi-ai găsit-o? Şi cu un aşa răspuns, mai mult mă bagi în ceaţă, spuse Clondirrrr, privind cu reproş icoana din care îl binecuvânta Dumnezeu, ori poate că un sfânt. Clotilde era o enciclopedie de sfinţi, sfinţi părinţi, martiri, moaşte şi altele. El abia învăţase câţiva filozofi, numele venerabililor şi onorabililor şefi,tabla înmulţirii, conjugarea verbelor la timpul perfect compus ( era oltean şi Clotilde făcea adevărate crize de furie, când îl auzea spunând: fusei, mancai, defilai, linguşii).
 -Nu sunt Dumnezeu, cască urechile. Cred că nu auzi bine. Sunetul nu vine dinspre icoană, îi răspunse un domn slăbuţ, ce avea pe nas un ditai monoclul. Era foarte scund şi abia i se vedea nasul din spatele troiţei ce înlocuise biroul demodat. Era creator de modă şi pregătea colecţia deceniului viitor, ce va fi aidoma cu cea din secolul trecut, ori poate ca nu va fi deloc?
 -Spune-mi, cu ce te pot ajuta?
-Aaaaaaa, aş vrea să fiu în pas cu moda.
 -Da, se cere…pufni dispreţuitor creatorul de modă. Pantalonii aceia nu se mai poartă de zece ani. Îmbrăcat de sus până jos la modă, Clondirrr se întoarse acasă, tocmai în momentul în care Clotilde îşi făcea ordine prin traista ţesută cu motive populare din zona Moldovei. Înşiruise pe masă o mulţime de obiecte ciudate, pe care cucoşul nu le mai văzuse niciodată prin casa lor: o pipă, o batista cu monograma MD, mirosind de la o poştă a parfum bărbătesc, o brichetă cu monograma FP, un papion, două papioane, trei papioane…
 -Dooooamneeeee! Soţia mea este cleptomană!
-Nu fiule, îi răspunse o voce din camera alăturată.
 Nu era nici de data aceasta Dumnezeu.Era tata socru, îi recunoscu vocea.
-Bine, dar ce este cu atâtea obiecte străine în traista ei?
 -E o mare taină… Mi-am pus şi eu aceeaşi întrebare, în urmă cu muuuulți ani. Tata socru al meu mi-a spus că este o mare taină şi o să aflu când voi mai creşte, când voi fi iniţiat în Taina Tainelor şi că să nu mă grăbesc, că nu dau turcii.
-Şi? Ai aflat? Eu mă cam grăbesc, că dau ruşii.
-N-am aflat, oftă tata socru. Eu am crescut, el a murit, ducad în mormânt Taina Tainelor. La mine, taina era şi mai de nepătruns. Pe lângă diverse obiecte bărbăteşti, soţia mea avea şi o colecţie impresionantă de trofee, în iatac. Capete de cerbi, rechini, cocoşi, răţoi, papagali…Mi-a zis că, după ce voi muri, capul meu va fi pus la loc de cinste, în centru. 
-Mamiiiiiiii! Ce poveste este asta?!
-Eeeeee…e o mare taină. O vei afla când vei mai creşte. Plec să mă plimb şi să privesc la soare, cer, flori şi copii. Umorul meu a devenit prea negru.
 -E în pas cu moda, mami…