Karina nu poate să adoarmă

Este atâta gălăgie-n casă şi atâta foială...Se întoarce pe toate părţile, dar somnul nu vrea să vină. O mulţime de ochi se îndreaptă spre ea, îngrijoraţi.

- Karina, te simţi bine? o întrebă găina Gina, punându-i mâna pe frunte.

- M-aş simţi, dacă aş putea să dorm, răspunse ea.

- Am auzit că somnul vine foarte repede, dacă numeri oi, spuse Skypy.

- Oile ne- ar mai lipsi de aici, bombăni tata şoarece.

- Eşti egoist, replică mama şoarece. Dacă n-ar fi fost papucii Karinei, rătăceam şi acum pe străzi şi n-am fi avut o aşa familie grozavă.

- Şi pestriţă, replică tata Robert îmbufnat.

- Nu trebuie să avem oi, ca să le numarăm, explică Skypy. Se numără în gând. Eu am încercat o dată şi am adormit la oaia numarul patruzeci.

- Haideţi să încercăm, spuse Karina.
Toată lumea se aşeză pe unde mai era loc liber. Mama Irina şi tata Robert se lungiră jos, lângă pat, pentru că pisicile erau toate acasă şi n-ar fi cedat locul pentru nimic în lume.

 - Eu am cinci oi, spuse găina Gina. Sunt albe şi sar un gărduţ.

- Daaaa, spuse Karina, le văd.

- La mine, oaia numarul doi refuză să sară, spuse Skypy.

- La mine sar toate, adăugă Karina şi începu să le numere. Aproape adormise, când Mura Mică începu să râdă:

- La mine a apărut un berbec, şi acum nicio oaie nu mai vrea să sară!

- Vezi cum eşti? se supără Negruţa. Aşa faci mereu. Când lucrurile par să intre pe făgaşul normal, trebuie să spui tu ceva. Aproape adormisem.

 Tata Robert şi mama Irina ajunseseră cu numărătoarea pe la nouă sute şi ceva. Aveau acelaşi număr de oi ca la început şi nu se lăsau sabotaţi de nimeni. 

- Uf! spuse tata şoarece cu obidă. La mine a mai apărut una cu o vioară. Acum cântă o sârbă săltăreaţă şi toate au început să joace. E o hărmălaie îngrozitoare. Nu este numai vioara, mai sunt şi clopoţeii de la gâtul lor.

Toţi începură să râdă atât de tare, încât părinţii Karinei uitară unde ajunseseră cu număratul şi o luară de la capăt. 

Karinei nu-i mai era somn şi se distra de minune.

- Am avut un cumnat ce cânta atât de tare, că glasul i se auzea de la zece km depărtare, spuse Gina, fără nicio legătură. L-au angajat în armată, să dea deşteptarea. Era văr de-al paisprezecelea cu bucătarul regelui din Insula Popândăilor. Au început să facă împreună afaceri necurate cu alimente şi mici escrocherii. Au fost daţi afară din slujbă şi acum dorm pe străzi.

Se lăsă o tăcere stânjenită, ca în majoritatea cazurilor când Gina vorbea despre familia ei.

- 99, 100, 101...numărau Irina şi Robert.

- Eu zic să încercăm şi invers, propuse Mura Mică. Poate merge. Ne imaginăm că sar gardul cu spatele şi numărăm descrescător.

- 105, 104, 103...se conformară singurii ce luaseră în serios totul.

- Nu-mi convine, protestă tata şoarece. Eu nu am atât de multe. Mai daţi-mi de la voi.

- 55, 54, 53...

- La mine au apărut o vacă şi un cal, se plânse Negruţa. Eu renunţ. Ies să mă plimb.

 - Şi eu renunţ, spuse Robert, descurajat. Merg să fac popcorn. Vrea cineva?

- Daaaaa, răspunseră toţi!

- Când floricelele sunt bine făcute, seamană cu oile, spuse Mura Mică, stârnind un nou val de râsete.