Se spune că era odată un om foarte serios. Mereu ocupat cu lucruri importante, împărţea totul foarte minuţios. Avea pe birou o socotitoare şi, frumos aranjate, toate operaţiile folosite în cea mai importantă ramură a ştiinţei(aşa cum, cu tărie susţinea), adică matematica...Mai avea multe semne de exclamaţie, că fără ele nu poţi să-ţi impui punctul de vedere. Semne ale întrebării nu avea decât două, pentru că nu avea nevoie de mai multe. Ştia cam totul...Lângă socotitoare, avea o balanţă. Cu ea, cântărea porţii de simpatie, răbdare, prietenie... Le punea în plicuri cu etichete, pe care scria frumos numele şi adresa cunoştinţelor. Trimitea periodic, de obicei de sărbători, câte un plic la adresa indicată. Când porţia alocată se termina, încheia şi legătura cu destinatarul. Primea înapoi un plic asemănător şi îl punea mulţumit într-un dosar. Îşi făcuse datoria şi de data aceasta...Avea mare grijă de dosar. Punea naftalină, ca nu cumva moliile să roadă sentimentele, cântărea plicurile, să vadă câtă prietenie a primit şi ca să ştie câtă să trimită şi el data viitoare. Mă rog, era o întreagă ştiinţă să faci asta şi nu lăsa pe nimeni să umble în dosar. Ca orice om ce nu are vreme de pierdut, avea peste tot ceasuri, să nu irosească timp, sucindu-şi capul în dreapta, sau la stânga. Nici când îi era foame nu pleca din încăpere. Inventase un ceas care îi servea masa la ore fixe, de trei ori pe zi. Singurul obiect de artă, era o clepsidră aşezată frumos pe piedestalul ei, sub portretul unui rege ce-l privea plictisit şi mirat.
.
Mirarea regelui era lesne de înţeles...Avea şi cărţi, majoritatea de matematică, fizică şi chimie. Le răsfoia doar joia, ca să se convingă că nu a uitat ceva important. Ieşea, doar ca să-şi cumpere un ceas nou şi alte plicuri, ori etichete. Totul s-a schimbat în viaţa sa, când a trebuit să plece în oraşul vecin. Auzise că este cineva care inventase un ceas cu sentimente şi vroia să vadă cu ochii lui minunăţia. Când s-a întors, regele plecase din tablou, plictisit să stea mereu în acelaşi loc, balanţa trecuse strada, la magazinul de alimente, clepsidra se rostogolise afară, pe uşa uitată deschisă şi luase cu ea şi ceasurile, cărţile zburaseră spre anticariat. Cel mai rău a fost când a găsit moliile rozând naftalina, pentru că plicurile cu sentimente se terminaseră...N-a putut suporta schimbarea. A luat socotitoarea şi simbolurile matematice şi s-a mutat la ţară. Acum, e fericit. Când vrea să ştie cât e ceasul, priveşte soarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu