Karina în Ţara Zoo
Nu-i plăcea să meargă în această ţara...nimerise din greşeală şi plecase tristă şi îngândurată. Acolo este locul în care a plâns prima dată...Vulturul i-a şoptit, trist, că aripile îi atârnă greu pe pământ şi că nu vede nici măcar stelele, din locul unde se afla. Karina i-a promis că o să încerce să facă ceva, dar, până atunci, de câte ori o să privească cerul, se va gândi la el. Lupului i-a şoptit cuvinte blânde şi a încercat să-l linistească, spunându-i că nu crede că mai are mult de suferit. Cum nu s-a oprit din mersul lui, în încercarea de a găsi o portiţă de scăpare, fetiţa şi-a dat seama că nu o mai auzea şi iar a plâns..A trecut pe lângă cuşca leilor, a tigrilor...peste tot, aceiaşi ochi fără speranţă. Atunci, şi-a pus pentru prima dată întrebarea: „ Ce se întâmplă cu oamenii mari, au orbit? ”.
Karina în Ţara Snobb
Între cele două ţări, nu erau graniţe vizibile. Puteai să treci cu uşurinţă, din una în alta. Adeseori, pe lângă cuştile animalelor, treceau doamne şi domni, cu nasul pe sus, mândri de blănurile, bijuteriile, pantofii şi genţile pe care le purtau. Karina recunoştea îngrozită un vechi prieten...un leopard, un tigru, un şarpe, un crocodil, ori un elefant. Chiar şi căţeii ce-i însoţeau împrumutaseră de la stăpâni aerul de superioritate. Karina prefera câinii maidanezi. Erau veseli şi jucăuşi, prietenoşi şi liberi în mişcări. În centrul Ţării Snob, pe un postament înalt, trona o coroană din aur. La aceasta visau toţi locuitorii ţării şi făceau tot posibilul să o câştige. Dansau, recitau poezii, defilau cu paşi maiestuoşi.Intraseră toţi în competiţie, chiar şi oile, curcile, câinii, măgarii...Aceştia din urmă, îşi puseseră ochelari pe nas, convinşi că aşa au un aer intelectual.
În ţara asta, Karina şi-a chemat şi prietenii, să vadă şi ei şi să se minuneze...
N-au stat mult, nu se simţeau în largul lor şi nici nu le plăceau coroanele din aur. Preferau coroniţele din flori de câmp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu