Ultima zăpadă

- Sebi, vreau să-ţi arăt o fotografie frumoasă. Este cu ultima ninsoare adevărată pe care am văzut-o, spuse Andra.

- Da, este frumoasă, dar sunt ocupat, nu mă întrerupe din treabă.

- Sebi, mai suntem prieteni?

- Iar eşti pisăloagă? Nu vezi că citesc?

- Cum să citeşti, Sebi? Eşti abia la grădiniţă.

- Ei, uite că citesc! Pur şi simplu, privesc literele şi înţeleg ce scrie. Am o grămadă de cărţi de citit, până săptămâna viitoare. Mi-a promis Taiu că-mi dă un cent pentru fiecare carte . Şi mi-a mai spus şi că nu pot fi cineva important, dacă nu studiez mult şi nu sunt serios. Uite, am aici cărţi de filozofie, psihologie, economie, drept...Aşa că, lasă-mă în pace!

- Şi eşti fericit?

- Nu ştiu...nu contează cum sunt acum, dar voi fi fericit cândva.

- Când cândva?

- Când voi fi un om mare, bogat, la casa mea cea mare şi bogată.

- Şi când va fi asta?

- Păi...când voi fi mare.

- Şi acum eşti fericit?

- Da, îi răspunse băiatul, înţepat. Şi aş fi şi mai fericit, dacă m-ai lăsa în pace.

- Atunci, învaţă-mă şi pe mine să citesc, să fiu şi eu fericită.

- Nu, nu te învăţ! Mă enervezi. Nu stai o clipă locului, vorbeşti tot timpul, alergi după toate gâzele şi...eşti prea veselă. Şi asta mă enervează.

- Sebi, mai suntem prieteni?

- Da...cred că da.

- Eu cred că nu! Dacă am fi prieteni, ori m-ai învăţa şi pe mine să citesc, ori ai alerga cu mine după gâze. Şi, din moment ce te enervezi când mă vezi veselă, înseamnă că nu eşti fericit. Un prieten este fericit când prietenul lui este vesel. Şi închide gura! Mă ierţi că ţi-o spun, dar Taiu a îmbătrânit degeaba şi tu nu mai eşti copil, eşti un moş ursuz ce nu suportă glasurile de copii.

-------------------------------------------------------------------------------------------------

- Sebi, vrei să te învăţ ceva? De fapt, să-ţi reamintesc. Ştiai şi tu înainte de a fi citit acele minunate cărţi.

- Bine, învaţă-mă. Dar să nu dureze mult, că pierd mulţi cenţi.

- Eu cred că-i câştigi, dar eşti liber să gândeşti cum vrei. Îţi povestesc ceva ce nu am învăţat nici din cărţi, nici de la oamenii mari. Am învăţat de la rândunici, albine, furnici, berze...După cum ştim amândoi, toate sunt    A-NAL-FA-BE-TE, spuse Andra, silabisind ironic.

- Da, ce-ai învăţat?

- Dacă ţi-ai scoate nasul din cărţi, ai observa că toate sunt mititele, dar foarte harnice şi vesele. De dimineaţa şi până seara, rândunelele cântă, zboară în toate direcţiile, îşi construiesc cuiburile. După ce ies puii, îi păzesc pe rând. Când unul se odihneşte lângă puişori, celălalt zboară după gâze, să hrănească gurile cele flămânde. Uneori, puii sunt în pericol. Chiar şi ouăle. Sunt coţofene, bufniţe, ciori, uli...o mulţime de duşmani. Nu le-ar putea face faţă doar cei doi, adică perechea despre care îţi vorbesc. Atunci, îşi cheamă în ajutor suratele. Ai ascultat? Scot nişte sunete ciudate, le alertează pe celelalte că este un duşman prin apropiere. Împreună, le pun pe fugă, deşi este de câteva ori mai mare decât ele. Chiar şi eu, dacă văd o pisică ce pândeşte prin apropiere, când puii învţă să zboare şi sunt foarte vulnerabili, o gonesc. Părinţii nu-şi pot proteja întotdeauna puii, dar măcar încearcă. Sunt şi păsări ce fură cuiburile construite de altele. Pândesc momentul când locatarul de drept este plecat şi se instalează cu neruşinare. Nu le mai poţi scoate de acolo...Altele, cum sunt cucii, îşi depun ouăle în cuiburile altor păsări şi nu le pasă ce se întâmplă mai departe. Puiul de cuc este uriaş, compartiv cu fraţii vitregi. Ca să fie hrănit numi el, îşi împinge fraţii în afara cuibului.

- Bieţii pui, spuse Sebi întristat. De ce se întâmplă asta?

- Nu ştiu...de mult timp mă gândesc la asta. Poate că părinţii au ceva de învăţat...Să-şi apere puii mai bine, să fie mai atenţi...

- Problema asta o să se repete la nesfârşit, se enervă Sebi. Când vor creşte, puii de cuc vor face la fel. Sper să li se închidă drumul, să nu se mai înmulţească şi să piară!

- Plec acasă, mă strigă mama, spuse Andra. Nu înţelegea de ce se întristase brusc. Nu-mi eşti prieten, Sebi, ai minţit, nu ţi-ai cerut iertare. Altfel, ar fi plouat...

 Sebi  privi lung după ea. Începea s-o înţeleagă. Ca în vis, începeau să-i vină în minte imagini din Ţara de dincolo de Timp şi Spaţiu.