Papesa Leona

                                

Povesteau pisicile venite mai demult în casă că ele au văzut cum arată un haos. Doi musafiri l-au desenat.  Pisicile erau mici atunci şi s-au apropiat să miroase şi ele un pic de haos. Una a vrut chiar să-l guste. Au crezut că musafirii erau Moş Crăciun şi unul dintre spiriduşii săi. De fapt, erau doar un om cu barba şi unul foarte scund. Amândoi puţin cam nebuni. Puţin cam mult, dacă îşi închipuiau că haosul se pricepe din desene. Nici vorbă de Moş Crăciun. El nu-şi pierde vremea cu desenele. Este ocupat până peste cap.

Lăptiţa, căreia i se mai spune şi Leona, s-a vindecat de rănile căpătate din impactul cu o maşină. Merge şi acum puţin ciudat, dar se simte bine în noua familie. A auzit povestea cu haosul şi i-a plăcut. Este foarte mâncăcioasă. Papă mult. Mai ales carne, dar şi pufuleţi, cozonac, prăjituri, lapte, smântână, crănţănele. Pentru că îi place să pape şi i s-a părut că a înţeles cum este cu teoria haosului, s-a autoproclamat papesă. Şi-a comandat un costum cu tichie şi mantie de aceeaşi culoare şi s-a pus pe tronat. Adica s-a aşezat mai presus decât celelalte pisici şi le veghează vigilent. Una, ca să nu mănânce mai mult decât ea. A doua, ca să nu-i fure costumul de papesă. A treia, ca să nu râdă pe la spatele ei.

Orice ar fi făcut ea, nu putea sta mereu cu faţa către toţi si cineva tot râdea. Costumul nu i-l voia nimeni. Ce pisică sănătoasă la minte s-ar dori încorsetată în haine omeneşti?

-Să ne jucăm de-a haosul, propuse Gavrilaş, plictisit de atâta iarnă.

-Da, să ne jucăm, dar cum? întrebă fratele lui, Găşpărel. Erau primii la joacă, dar ultimii când era vorba de prin şoareci.

-Să ne explice Leona, spuse Laleli, privindu-i cu admiraţie costumaţia. Visa să aibă şi ea într-o zi o garderobă întreagă cu rochiţe şi pălării, trene, ciuboţele.

-Hm...hm...începu Leona. Mai întâi, trebuie să vă aşezaţi în cerc. Interiorul cercului era ordinea. Tot ce este în afara lui, este dezordine.

-Adică doar ce cuprindem noi în cercul acesta mic este ordine? Dar curtea, curtea vecinului, satul, lumea? întrebă Mura Mică.

-Nu ştiu, nu mă interesează restul. Desigur, acolo este dezordine.

S-au luat de lăbuţe, s-au rotit în cerc, au râs pe furiş de hainele papesei aşezată în centrul ordinii, s-au şi bătut între ele din diferite motive fără importanţă. Gavrilaş îl acuza pe Găşpărel că trişează şi nu păstrează cercul închis. Acesta, plictisit de monotonia jocului şi de aceeaşi privelişte în centrul cercului, se scărpina, căsca, trăgea cu ochiul la Mura Mica...Aceasta refuzaze să participe la un aşa joc aiurit şi fără noimă şi luase la cercetat rafturile cu cărţi. Le citise în treacăt pe toate. Unele erau plictisitoare, altele depăşite, altele fără pic de culoare. A poposit puţin pe fiecare etajeră. A studiat pietricelele din colecţie, farfuria din lut pe care mătuşa pictase o pisică ciudată, scrumiera cu cap de pisică, diversele obiecte răspândite peste tot pe lângă cărţi. Era o întreagă poveste acolo, ce să participe la un joc stupid?

Papesa o privea încruntat. Una, de teamă să nu-i fure mâncarea. A doua, de teamă să nu râvnească la hainele ei, a treia, ca să nu observe celelalte pisici că, deşi în haos, Mura Mică părea să se simtă bine. Hainele nu i le râvnea. Ce-ar  face cu ele? Leona era grasă şi nici nu avea gusturi. Habar nu avea să asorteze o pălărie cu o trenă. De mâncat, mânca puţin...Da, asta cu haosul era un motiv întemeiat de teamă. Ştia şi Leona, deşi nu voia să recunoască. Teoria ei nu se verificase şi observaseră şi restul pisicilor. Din ce în ce mai multe se plictisiseră de joc şi rupeau cercul. Mura Mică ajunsese pe ultima etajeră. Praf nu era, deci nu se putea distra lăsând urmiţe. Era acolo o foaie albă, dar ea era curată pe lăbuţe. A mirosit busuiocul din vază, tămâia, a dat din greşeală pe jos o carte groasă scrisă de oncle Costică. Speriate de zbang-ul făcut de carte, pisicile au rupt cercul şi s-au ascuns sub pat. Aşa s-a încheiat jocul de-a haosul. Pisicile nu pricepuseră nimic, decât că pierduseră timpul şi că Leonei îi arde prostii. Ea devenea din ce în ce mai grasă, ele slăbeau învârtindu-se în cerc. De atâta învârtit, stârniseră praful din covor şi cele alergice pufneau, strănutau, se scărpinau peste tot.

A încercat cineva să-i pună Murei Mici tichia Leonei, căzută când cartea a făcut zbang, dar a refuzat-o vehement. Era oribilă şi ei nu-i plac tichiile de niciun fel.

E liberă să facă tot ce-şi doreşte: să doarmă lângă sobă, să exploreze haosul din casă şi de peste tot, să cutreiere câmpul, să discute cu oricine indiferent de culoarea hainelor, să dispară de acasă fără teama că în absenţa ei universul ar fi dat peste cap. În centrul atenţiei nu-i plăcea să fie, aşa că...mult mai bine fără tichie, trenă şi titlul pompos de papesă.