Pagini

miercuri, 15 ianuarie 2014

În carele se vorbeşte despre zei



-Mami, cum au apărut oalele, tigăile, tacâmurile?
-Oooooo, povestea este veche. Pe vremea aceea, noi eram nişte primitivi. Mâncam prăjituri cu degetele. Eram plini de frişcă şi ciocolată până-n vârful nasului. N-aveam şerveţele şi ne ştergeam cu  degetele lipicioase.
-Mmmmmm…păi, de unde prăjituri, dacă n-aveam de niciunele? N-aveam tăvi şi mixere şi nici cuptoare cu microunde.
-Ne picau  din cer. Aveam un portal deschis spre cerul prăjiturilor şi cont nelimitat. Doream o baclava? Ceream şi ne cădea în gură baclavaua siropoasă. În ţara vecină, stăpânea zeul Draicucăr. Civilizaţii rugători la zeul atotputernic  şi atoategătitor, degrabafacatoriu de minuni, ne priveau de sus pe ţăranii de noi. Doamnele  făceau adevărate crize de isterie, văzând cum curge siropul baclavalelor pe la colţurile gurilor  hulpave şi aproape imposibil de stăpânit, când era vorba despre dulciuri. De ne cădeau din cer cartofi pai, nu ne murdăream  atât de tare.
-Păi, ce le păsa? Erau gurile noastre, nasul nostru, părul nostru-nsiropat.
-Le păsa…ziceau că le murdăream ţara. Siropul, mierea şi laptele treceau graniţa, uneori. Parcă poţi opri să curgă ceva ce caută o formă să se-aşeze?
 Au mers vecinii să se roage la zeul Draicucăr. L-au rugat să-şi facă milă de noi, că prea eram oropsiţi şi vai de mama noastră, fără o tigaie în casă, fără batistute parfumate şi alte asemenea minunăţii necesare. L-au rugat cam aşa:
“Paternostrum Draicucărus, fie-ţi milă de lipicioşii-nsiropații ceia şi dă-le şi lor chiar astăzi din abundentumus nostrumum. Fă-le şi lor, bieeetii, câte un rostrum din rostrumul nostrumune.”
 Se spune că de atunci  avem unii dintre noi nasurile lungi şi buzele ţuguiate . Vecinii  nu primiseră  tacâmuri de la zeu şi manacau direct din blide. Aveau rostru, cioc, trompă...
Chiar în noaptea aceea s-a întâmplat minunea, consemnată în manuscrise ca:  Noaptea în care s-a rupt ceriul în două şi a  plouat cu draicucări în supermarketuri. Măritul zeu, din preamărită milă,   s-a fragmentat în puzderie de bucăţele.
N-am mai avut prăjituri direct din cer, dar ne-am civilizat.
-Bine, dar vecinii au rămas fără zeu, se întristă copilul.
-Nu, că şi-au făcut alţii. S-au rugat un timp la Zeul Roată De Caşcaval. Văzând cât de bine le merge, au adăugat noi zei în calendar. Fiecare zi avea zeul ei:  Zeul Calgon, Zeul Lenor, Zeul Sclipici pentru Pleoape, Zeita Nu Mă Privi Urât Că Mă Deochi, Zeul Întoarce Şi Obrazul Celălalt Ca Să Te Pot Bate Cât Doresc Eu…
Din când în când, li se face milă de noi şi ni-i transferă. Aşa sunt ei… Buni la suflet şi generoşi. Ne iubesc şi doresc ca tot ce este al nostru să fie şi-al lor. Am auzit că unii dintre vecini, invidioşi pe abundenţa noastră, au venit să caute rămăşiţele vechiului Draicucăr. Vor să adune toate bucăţelele şi să le lipească între ele. Ne ameninţă cu pedepse aspre, se încruntă la noi şi spun că, dacă mai râdem de zeii lor, rămânem necivilizaţi şi barbari, aşa cum eram înainte de noaptea când s-a întâmplat minunea.

2 comentarii:

  1. S-ar putea numi "nimic despre Eminescu"....."Sufletul neamului romanesc", "Constiinta poporului roman"....

    Nu stiu daca are poezii despre baclavale, despre oale sau Caragiale....Da' imi inchipui cazand din cer bahmutence, una dupa alta, care mai slaba, care mai babana....Prigonindu-me vederea si constiinta, intr-un spectacol "cu coada, fara coada"....

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Unii ar spune ca blasfemiez. Dar numai cei ce au cap patrat. Cei cu cap rotund, stiu ca doar rad ca sa nu plang, fac haz de necaz, sa-mi mai treaca uratul prin lumea aceasta. Pana o veni primavara, sa ma bucur de frumusetea Mamei Natura. De va mai ramane vreun coltisor nemurdarit de oameni, adica de cei ce se cred buricul Universului. De va mai ramane vreun caine neeutanasiat, neciomagit, neimpuscat de barbari.De va mai ramane vreun copac netaiat, in padure.

    RăspundețiȘtergere