Vrăbii…

 Vrăbioiul Fărâmă Firimiță îşi lăsă jos mustaţa şi, leşinat de foame, începu să mănânce resturile de mâncare căzute din ciocurile puilor.

-Vrăbiile n-au mustaţă! se hlizi vântul cititor de gânduri.

-Ştii că nu-mi place să fiu spionată, am spus eu. Nimic nu mă enervează mai tare decât să nu mă simt liberă. Măcar în casa mea, la calculatorul meu, în gândurile mele.

-Ei…E o meteahnă veche. Nu mă pot debarasa cu una cu două.

-Eu zic să te debarasezi cu una, că dacă ajungem la două este prea mult. De ce să-mi citeşti gândurile? Nu putem comunica normal, cu acordul meu?

-Bine, comunicăm normal şi nu-ţi mai intru-n gânduri. Vrăbiile n-au mustaţă.

-Asta avea. Era primul vrăbioi din istoria omenirii ce-şi pusese mustaţă falsă, ca să-i facă pe plac doamnei vrabie Gură Mare.

-Eşti ridicol aşa! îi strigă mânioasă, într-o dimineaţă înnorată. Abia te mişti, puii mor de foame, de lent ce eşti. Nu semeni cu ceilalţi soţi. Tândăleşti, pleci de-acasă şi uiţi să te mai întorci. Parcă eşti vrabie, nu vrăbioi. Măcar lasă-ţi şi tu mustaţă, ca motanii. Ei au şi voci mai groase...spuse, clipind duios spre motanul ce îi privea cu atenţie.

-Nu vrei să te măriţi cu el? îi spuse soţul. Te aşteaptă nerăbdător în nucul de sub cuib.

-Să vedem, mă mai gândesc. Dacă-ţi laşi mustaţă, nu te părăsesc.

 Aşa a ajuns Fărâmă Firimiță de râsul vrăbiilor. Într-o zi poartă mustaţă din paie, în altele din fâşii de hârtie, fire de iarbă, pungi din plastic rupte. Când a venit acasă prima dată cu mustaţă, soaţa i-a leşinat în braţe. Nu l-a mai recunoscut şi s-a speriat. A crezut că-i gardianul de la colţ, ce-i pândea de ceva timp. De când rândunicile se plânseseră că le-a fost furat cuibul.

Au râs vrăbioii, dar ele n-au ras. I-au somat să-l imite, altfel pleacă toate de acasă.

A devenit o modă mustaţa. Au învăţat arta camuflajului, făcându-şi cu ciocurile îndemânatice pelerine de ploaie, umbrele din cutii de chibrituri şi folie de plastic, tichii, pălării, rochii de seară. Au învăţat să-şi facă şi corturi, papuci, cluburi de distracţie.

 -De unde ai scos toată povestea asta? se miră vântul. Eu am colindat peste mări şi ţări şi n-am văzut niciodată o vrabie cu mustaţă.

-Eu am văzut de dimineaţă una. Când mă priveai cum râd la fereastră. E abia începutul. Vei vedea o epidemie de mustăţi. Am auzit că la motani lucrurile se petrec invers. Soţiile i-au rugat să-şi radă mustăţile, să-şi epileze sprâncenele şi chiar blana. Sunt prea păroşi aşa… La curtea regelui Nimic în Cap motanii sunt  epilati. Nu mai găseşti un fir de păr, să tragi cu tunul.

-De ce să tragi cu tunul? nu tăcu vântul. Ar fi trebuit să fie hăt, departe, la hotarele dinspre miazănoapte, dar povestea îl prinsese.

-Se spune că aşa a rămas primul motan fără păr. Era tunar şi a avut un accident. I-a luat foc  blana. Focul l-a epilat complet, dar doamnele pisici au făcut coadă la uşa lui. Pisicilor le plac schimbările, altfel se plictisesc. Dacă-i monotonie, provoacă ele schimbări. Schimbă reguli, şefi de state, direcţia vântului.

-Direcţia vântului nu au cum…Sunt vânt şi nimic nu mă opreşte să fac ce vreau.

-Serios? N-ar fi trebuit să fii la hotarele dinspre miazănoapte? Am auzit zvon de război si tu stai la taclale.

-Tu eşti vinovată. Te-ai apucat să-mi spui poveşti.

-Nu te-am obligat să mă asculţi. De fapt, m-am răzbunat pentru că nu vrei să renunţi la meteahna cu intratul prin gândurile mele. Acum, suntem chit. Tu ai întârziat, eu m-am distrat spunându-ţi gogoşi despre vrăbii cu mustăţi. Ar trebui să-ţi laşi mustaţă, parcă eşti copil ce cască gura la poveşti.

Povestea spune că de atunci şi-au schimbat vânturile direcţia. De la meteahna unora de a intră prin gândurile, casele, telefoanele şi corespondenţa altora. Vântul Gură Cască a provocat un adevărat haos. Nimeni n-a mai ajuns la timp la locul sau. Nici chiar oamenii. Se nasc prea târziu, ori prea devreme, devin copiii copiilor, părinţii bunicilor. De atunci ne conduc trădătorii, hoţii, mincinoşii.

Morala: vezi-ţi doar de treaba ta, altfel va veni un moment în care o să dai vina pe altcineva, pentru un uragan provocat tot de tine, dintr-o mică furtună.