Poveşti pentru copii şi pisici: Dansau fulgii…

Dansau fulgii de nea un dans ameţitor de frumos…

Râdeau fulgii cu glasuri de copii fericiţi că a venit Moş Crăciun…

Dansau lebedele în cerc, desenând spirale pe unda lacului…

Râdeau lebedele tăcut. Toţi ştim că aceste păsări minunate nu au glasul prea frumos. Nu tot ce este alb şi frumos poate cânta precum privighetorile.

Dansau pisicile albe un dans nebunatic şi vesel, trezind în copii dorul de joc…

Râdeau pisicile albe, chicoteau, mustăceau, trezind în gâşte invidia şi bănuiala…

-De ce tot râd pisicile albe? De ce ne privesc pe sub genele lungi? De ce-şi mijesc ochii aceia maliţioşi şi obraznici? se întrebau gâştele, găinile şi alte animale şi păsări răguşite, cotcodăcind, măcănind, zbierând gâgâind asurzitor.

Atât de tare au strigat, încât zânele au fugit toate de pe faţă pământului şi s-au ascuns în poveşti. Acolo le mai putem găsi. Nici spiriduşi nu mai sunt pe pământ. S-au ascuns în scorburi de copaci, ori la rădăcini, somnoroşi şi morocănoşi. Nu suportau vrăjitoarele, pentru că mereu le distrugeau munca. Le-au lăsat pe ele să lucreze în natură, să-şi vadă cu ochii lor capodopera si să nu mai dea vina mereu pe alţii pentru toate stricăciunile.

-Şi? Au aflat gâştele de ce râdeau copiii şi de ce le priveau aşa pisicile, mami?

-Cred că de-abia acum află. După ce, strânse la sfadă, au început a vocifera atât de tare, încât unda apelor s-a transformat în vortex ce s-a extins ca o ciupercă nucleară până la marginile cele mai de margini ale Universului. Lovindu-se de barierele de timp, unda s-a întors spre gâşte şi restul cetei zgomotoase, cu o putere mult mai mare decât cea pusă în incantaţie.

-Incantaţie? Vrei să spui că strigătele lor erau incantaţii?

-Da, cuvintele lor strigate aveau în ele sămânţa de ura şi invidie. Orice cuvânt în care pui altceva decât frumos devine incantaţie, vrăjitorie. Un copac nu zbiară ca o oaie capie. Copacul tace şi creşte, înfrunzeşte, înfloreşte, dă roade. Roadele oilor capii ce nu-şi văd de treaba lor au fost mărăcinii şi ciulinii crescuţi după retragerea apelor ce s-au întors cu o forţă atât de mare, încât nu s-au mai oprit la marginea lacului, ci au inundat uscatul. Cu asta s-au şi hrănit, un timp, toate acele dobitoace nebune, care s-au aşezat unele în capul celorlalte, sperând că vor construi un nou Turn Babel. Ca orice turn ce nu are nimic la bază, decât vorbe goale, ori ură poleită în cuvinte frumoase, acesta s-a dărâmat, prinzând sub el mare parte din ceata de dobitoace. Cele cu mai multe ifose se aşezaseră în vârf şi au fost prinse primele sub dărâmături.