Muramur

Profesorul Muramur-licenţiat în studii diverse. Vorbeşte fluent chineza, dă lecţii de semantica norilor zburători cu forme nedefinite, ghiceşte în cafea, urme, semnele timpurilor şi paşii trecătorilor de pe strada sa. Tel. 129765443023mmdsra

Mieru se crede bibelou

-Ce faci, Mieru? întreabă mama în treacăt şi în trecere rapidă pe acasă. Era ocupată până peste cap şi nu observase că Mieru are o privire ciudată, e apatică şi Francisc o privea fix în ochi, în timp ce se prefăcea că moţăie lângă sobă.

-A, mama, se grăbi Mieru să răspundă, m-a învăţat Zâna cea Bună o şmecherie grozavă. Acum încerc să fiu bibelou. Mă concentrez pe bibeloul acela oribil pe care l-ai primit de 8 martie, îl vizualizez în Ajna şi devin eu însumi bibelou.

-Bine, exersează, dar vezi să nu-mi dărâmi iar suportul pentru bibelouri.

-Ce faci, Mieru? întreabă iar mama, la cam un an de la întâmplare. Mieru tot nu devenise bibelou, dar acum exersa altceva. Era atât de concentrat, încât mama a simţit un vag miros de ars.

-A, mama, m-a învăţat Moş Crăciun o şmecherie. Pot deveni artefact. Mi-a adus şi o carte cu modele. În fiecare zi pot fi altceva. Ieri am încercat să fiu papyrus, astăzi vreau să fiu scarabeu, mâine o să-ncerc un Budda grăsuliu, poimâine un dragon...
                                                

-Bine, exersează. Exerciţiul este mama problemelor.

-Mama problemelor? Cum, mama?

-Nu am timp să-ţi explic acum. Trebuie să plec iar.

-A vrut să spună că e mama tuturor problemelor tale, o ironiză Celestina. De când cu artefactele şi bibelourile, Francisc nu mai pridideşte cu comerţul. Cum creezi un bibelou oribil, dă fuga la motanul lui Iulică. Acesta îl pasează la motanul lui Doru, motanul lui Doru i-l trece lui Taşu peste gard şi Taşu împarte banii cu toţi. Nu în mod egal, desigur. Taşu nu e prost. Adică e prost, pentru că lăcomia e prostie. Cu cât vrei mai mult, cu atât nu te saturi. Cu cât mai nesătul eşti, cu atât mai prost devii. Un necontrolat se proseteşte pe sine şi-i prosteşte pe alţii. Ca să nu se simtă singur. Prostia în grup este mai plăcută. Se şi ia mai uşor.  Cum prostia se vinde mai bine decât inteligenţa, o armată de proşti defilează prin ţară. Este o epidemie de feng shui. Cum întorci capul puţin, feng shui pe pâine, feng shui murături, compot şi zacuscă. Capul spre dreapta de-l suceşti, mantre rumenite, prăjite, coapte şi răscoapte. Am auzit ca e un bucătar vestit ce amestecă în aceeaşi oală mantrele, feng shuiul si fasolea. Aroma de cozonaci este importată chiar din China, cea de mici din Indonezia, mămăliga creşte în copacii din Tibet, iar sunetele se importă din cedrii Rusiei. Vrei sunet şi miros de cedru? Destupi sticluţa potrivită. Vrei zid chinezesc şi sunete de gongi şi goange? Avem şi pentru asta o sticlă pe raft.

-Celestina, iar eşti ironică? întrebă mama bănuitoare.

-Nu, nu sunt ironică. Doar spun ce văd. Un om cu capul mare, dar sufletul mic devine rotofei la minte, dar slăbanog în spirit. Spiritul slăbănog te face fricos. Un fricos îşi ascunde capul în nisip şi crede că problema a trecut, iar dacă îl tragi de moţ să-i arăţi lumea de dinafara nisipurilor, îţi spune că nu eşti ecuanim, ori că răsplândeşti frici, ori că eşti coleric, bla…Uneori mai spun şi mac, ga, glu, se reped , ciupesc, privesc urât şi pleacă cu ciocurile pe sus . Ei spun că spun vorbe de duh, eu aud măcănit şi cotcodăcit. Mamaaa, nu vrei tu să-i spui lui Mieru, că pe mine nu ma crede, că Zâna cea Bună, cum o numeşte el pe baba aceea cu perucă blondă e zân?

-Ce babă, ce zână? se miră mama. Iar vorbiţi aiurea?

-Tocmai acum trece pe sub fereastra noastră. Trăgea cu urechea. O cunosc că e zân după tropăit şi paşii mari şi apăsaţi. Moşul despre care Mieru crede că este Crăciun are barba falsă şi fură, nu dăruieşte.

A pus mama câinii pe ei. Fugeau de le sfârâiau călcâiele…

  -Mieru, artefactele sunt vândute cel mai bine pe piaţa neagră, gri şi maroniu. Se vând ca şi cum ar fi adevărate. Unii nu se pricep la artă şi nu deosebesc o gâscă de o lebădă, dar vor să aibă-n casă masca sfântului Popescu, ori cochilia melcului Ionescu, ori pantoful de aur din care Cenuşăreasa a băut ultima şampanie înainte de…

-De ce?

-Înainte de a sucomba. Mieru, încetează să te mai scălămbai aşa. Mă sperii. Te spun la mama.

-Ce faci, Mieru? întreabă  mama.

-Nimic, mama. Doar privesc intens scama aceea. Vreau s-o aduc mai aproape.

-Mieru, scama aceea e în ochiul tău. Las-o acolo, ori scoate-o afară. Mai aproape decât e, unde s-o aduci?

 

Fusta plisată

 

 Cucoşului îi căzuseră toate penele şi stătea  zgibulit.Găinile Gina şi Mina se cam îngrăşaseră de când dăduse frigul. Hainele cele vechi nu le mai încăpeau şi erau nepotrivite cu anotimpul. Şi-au tricotat mantale din lână şatirată şi s-au angajat la primărie. N-au avut chef să-l îmbrace şi pe cucoş. Era prea mult de munca, el era ţâfnos şi pretenţios. Au vrut să-i dea o fustă plisată din material sintetic, din garderoba lor, dar a refuzat. Era alergic la tot ce este sintetic şi cum să-şi ia fustă? Ar fi râs toţi cucoşii din împrejurimi. Şi-aşa râdeau...Primarul  le era dator, aşa ca le plăteşte cu normă întreagă pentru mici servicii făcute prin oraş. Astăzi erau poştăriţe. Primarul avea nevoie ca o scrisoare să ajungă rapid la periferia oraşului, la prietenul său, Dacius Primulus Galinaceus Rex. Găinilor le-a mirosit că in scrisoare trebuie să se ascundă ceva misterios.

-De ce nu l-a sunat? De ce nu i-a trimis mail? s-a mirat cu sprâncenele foarte arcuite Mina.

-Ce zici? Deschidem scrisoarea? s-a bucurat cu sprâncene si cioc Gina.

-N-ar fi pentru prima dată când ne băgam ciocurile unde nu ne fierbe oala. De ce nu? Un om bine informat este un om puternic, spuse Mina, arătăndu-i Ginei muşchii de la aripă. Uite cât de puternică am devenit.

-Psssst, cred că ne urmăreşte cineva. Priveşte urmele de pe zăpadă, se sperie Gina.

-Sunt urmele noastre, nu vezi?

-Da, ai dreptate, dar parcă aud paşi.

-Nu sunt paşi. Sunt trenele noastre. Ce urme fumoase lasă...

-Da, dar păcat că sub ele sunt picioare de găină, se auzi o voce.

-Ai auzit? se sperie Gina.

-Nu, ce să aud?

-Da, tu eşti cam fudulă de urechi, uitasem. Am auzit o voce în spatele nostru.

-Tu mereu auzi voci. Sunt doar în capul tău.

-A cui era vocea, mami?

-A povestitorului, desigur. În acest caz, vocea mea.

-Să ne oprim puţin, să deschidem scrisoarea. Mor de curiozitate.

-Citeşte cu voce tare. Eu n-am ochelarii la mine, spuse Gina.

-Cred că este cifrată. Nu înţeleg mare lucru:

„Dragul meu prieten. Trimit epistolă încifrată. Dacă ajunge la tine, înseamnă că spionii proşti rău. Dacă  n-ajunge nu vei şti că scrisoare ţi-am trimis, aşa că vorbim la telefon. Dar atunci sunt şi mai proşti, că se dau singuri de gol. Mai ai din comoara aceea pe care am descoperit-o anul trecut? Trimite prin emisari o mică parte din ea, că la ananghie sunt eu. Vezi, ai grijă ca nu cumva să te vadă când o dezgropi. Hârleţul e lipit pe dosul scrisorii. Arde scrisoare, toxic.”

-Nu înţeleg nimic, căscă ciocul Gina. Decât că au o comoară ascunsă. Dar unde e hârleţul?

Au cercetat  scrisoarea pe toate părţile. Niciun hârleţ.

-Poate că este unul special, nanomicroniniscopic, rotunji Mina cuvântul.

Gina o privi cu respect. Prietena ei ştia atât de multe cuvinte...

-Dar ce? Trebuie unul special? Un hârleţ de hârleţ nu merge?

-Dacă este o comoară nanomicroniniscopică, nu... cugetă foarte adânc Mina.

Gina oftă. Avea chef să descopere ele comoara, dar n-aveau hârleţul potrivit.

-S-o lăsăm baltă. Lipim scrisoare la loc să nu iasă toxicul şi vedem ce ne dă să-i ducem.

-Iuhuuuuuuu, ce fac fetele?

Foarte vesel, cucoşul le trimitea bezele, gonind pe o bicicletă ce trăgea după ea un cărucior. Penele îi crescuseră perie şi era îmbrăcat de vară, în fusta cea plisată şi un tricou din garderoba găinilor.

-M-a angajat primarul ca poştaş. Vă aşteapată cu răspunsul de câteva luni. S-a copt grâul, l-a şi secerat...

-Câteva luni? Dar abia am plecat! se mirară la unicioc găinile. Şi de ce eşti îmbrăcat de vară? Şi când ţi-au crescut penele?

- Păi exact cum vă spuneam. Aţi plecat de câteva luni. În urmă este vară. Doar pe aici iarna încă mai dăinuie...

-Iuhuuuuuuuuuuuu, vă las cu bine, mă grăbesc!

-Soro, avem halucinaţii amândouă? O fi toxicul din scrisoare? se sperie Gina.

-O fi, că ţi-am spus să ne vedem de treabă, dar nu mă asculţi niciodata, se oţărî Mina.

-Eu? Nu tu ai spus că un om informat este puternic?

-Nu-mi amintesc, doar au trecut câteva luni de atunci...

-Şi ce facem? Mergem înainte, ori ne întoarcem?

-Mergem. Să vedem ce e cu comoara, dacă tot am bătut atâta cale.

-Şi-au tot mers...au mers...au mers...

-Iuhuuuuuuuuuuu! Au auzit iar vocea cucoşului. N-aţi mai ajuns?

Se întorcea în mare grabă. Era îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou, iar pe cap avea o pălărie de soare cu franjuri.

-Voi tot de iarnă sunteţi îmbrăcate? În faţă este vară si cald.

-Eu nu-nţeleg! se răsti  Mina. În faţă vară, în spate vară. De când între vară şi vară este iarnă?

-Iuuuuuhuuuuuu! Olllarioiuhuuuu! Sunt atât de vesel! Nu ştiu, poate că numai la voi este aşa...Hai, pa! Sunt grăbit.

Un timp, găinile au păşit tăcute pe zăpada rece. Le luase cu frig şi foame. Picioarele le dureau de atâta mers. Abia după câteva ore bune, au văzut vara. Era acolo, în departare, la marginea pădurii.

-Soro, noi chiar avem halucinaţii, se văită Gina. Uite o vulpe îmbrăcată cu fusta cucoşului. Adică fusta noastră.

S-au aşezat pe iarba moale, fericite că au scăpat de frig. Au prins a iscodi vulpea, de unde are fusta aceea minunată.

-A trecut pe aici un cucoş zburdalnic, clipi ea din gene. Am făcut schimb de haine. Îmi doream de mult timp o fustă plisată. Acum, mă scuzaţi. Îi citesc o poveste şoricelului:

„Cucoşului îi căzuseră toate penele şi stătea  zgibulit.Găina Gina şi găina Mina se cam îngrăşaseră de când dăduse frigul si nu mai făceau ouă. Hainele cele vechi nu le mai încăpeau şi erau şi prea nepotrivite cu anotimpul. Şi-au tricotat mantale din lână şatirată şi s-au angajat la primărie. N-au avut chef să-l îmbrece şi pe cucoş. Era prea mult de munca, el era ţâfnos şi pretenţios. Au vrut să-i dea o fustă plisată din material sintetic, din garderoba lor, dar a refuzat. Era alergic la tot ce este sintetic şi cum să-şi ia fustă? Ar fi râs toţi cucoşii din împrejurimi.     Şi-aşa râdeau...”

-Vai, aceasta e povestea noastră! Gazul toxic, vai, of, halucinaţii! mai apucară să spună  Mina şi Gina, după care adormiră tun.

Se mai trezeau din când în când, speriate de vocea cucoşului:

-Iuhuuuuuuuuu, fetelor! Voi tot pe aici?

De fiecare dată era îmbrăcat altfel. Le luase la purtare toate rochiile, fustele şi pantofii.

-Nu pot să-l suport, abia deschise Mina ciocul. Rochia aceea m-a costat o groază de bani şi el o poartă pe bicicletă.