-E prea mică
lumea pentru mine, frumosul...
S-a cocoţat în
vârful casei şi a slobozit:
-Cucuriguooooooommmmmîîîîîîaaaaaeeeeeaaââââââauuuuuuuummm!
Găinile au sarit
din aşternut ca arse. Era soţul lor! Minunatul, frumosul, chipeşul...
S-au bulucit
toate-n ogradă. Pentru prima dată, după milenii de orbul găinilor, au văzut
soarele.
-A răsărit la
comanda soţului meu, chicoti cam deşucheat Moţroşcat, puicuţa cea tânară.
-Ba al meu, că-s
mai bătrână. Cred ca eu am fost prima aleasă, nu-mi mai amintesc...se răsti
Penenăpârlite.
-Ba al meu! Se smiorcăi
de ciudă Viitoarea. Mi-a promis chiar şi-un inel.
-Cu inelul să nu
fii prea sigură...Pe ale noastre le-a vândut, râseră fără noimă cele din cârdul din spate.
-Tacere, doamnele
mele! Să privim în linişte soarele. E oul meu...
-Ba al nostru!!!
tăie cu sabia vocii sparte Venerabila. Era singura căreia cucoşul îi ştia de frică. Se spunea că deoache, face
magie, îţi poate lega nasul de buric, buricul de ureche, gura de degetul mic,
degetul ţi-l vâră-n nas. Nu-l mai poate scoate din nas nici un sobor de preoţi
sfinţi. Da, sfinţi, cum altfel? Ce vă hliziţi?
-Cine se
hlizeşte, mami?
-Căscătorii de
gură la povestea noastră.
-Bine, bine, al
nostru, spuse împăciuitor cucoşul.
-Să-l clocim,
propuse Viitoarea. O să iasă un soare nou. Unul va răsări de la răsărit, al
doilea de la apus.
-Daaaaaaa! râseră
puişorii. Se vor intâlni zilnic la mijlocul cerului, se vor saluta şi se vor
certa care să acorde prioritate.
-Dar dacă, din
neatenţie, se vor ciocni? se sperie un pui de raţă.
-Vom avea patru
sori, nu doi. În ziua următoare se vor ciocni din nou. Se va umple cerul de
sori. Tata, câţi sori vom avea in zece ani? întrebă puiul.
-E o problemă
complicată. Mă voi gândi la ea spre seară. Acum, am foarte multă treabă. Trebuie
să-mi număr soţiile.
Acestea au roşit
foarte frumos, aşa cum unei găini îi şade bine. Doar Venerabila s-a înnegrit de
ciudă. Mereu cucoşul pierdea vremea. Câţi sori ar fi putut crea, de n-ar fi
atât de uşuratic...
Măgarul scoase
capul din iesle şi, cu gura plină, slobozi şi el:
-Ihahahaauuuuuummmmmmm!
Soarele-i al meu. Să nu vă prind că mi-l deocheaţi. Venerabila-l priveşte prea
intens. Vedeţi? După nori iar s-a ascuns.
-Stimabile, se
oţărî cucoşul, de Venerabilă numai de bine să vorbeşti, e
moart....ăăăăă....doream să spun că-i sfântă.
-Venerabile cucoş,
stimabilul măgar are dreptate, necheză calul. Nu vezi? Soarele şi-a schimbat
puţin traseul. Mă tem că-i din cauza mea, am strănutat. Sunt alergic la floarea
de fân. Ihahahahahauuuuummmmm! Vedeţi? Am tuşit, soarele a ieşit.
-Onorabiliiiilorrrrr!
mugi boul. Faceţi prea multă gălăgieeeee. Vaca nu se poate concentraaaaa.
-Pe ce se
concentrează? întrebă soborul strâns la uşa grajdului. Veniseră şi curci şi
bibilici, raţe, gâşte, oi şi capre. Toate se holbau la soare. Când au intors
capul spre bou, a prins un moment şi s-a pitulat după frunzişul cel bogat al
dudului. E clar, soarele se comporta neobişnuit.
-Vaca, soţia mea,
vrea să dezdeoache soarele.
-Muuuuuuaaaauuuuummmmm!
mugi vaca. Gata, l-am dezdeocheat. Să-i pună cineva ochelari fumurii
Venerabilei. Să nu se mai întâmple iarăşi, că eu nu vă mai ajut. Era Glaciară
vă mănâncă. Aşa am auzit la TV.
-De ce să-i punem
ochelari? E deja oarbă, nu se putu abţine un puişor.
L-au pedepsit să
stea la colţ şi să repete tabla înmulţirii de cincizeci de ori.
-Stimabililoooooor,
viiiiiiine stăpââââânul! behăiră oile.
-Stăpânul? Eu
sunt aici stăpânul! strigă cucoşul. La comanda mea a răsărit soarele.
Auzind zarva din
ogradă şi văzând că nimeni nu-l ascultă, stăpânul a chemat un medic celebru.
Acesta i-a spus că-i fără leac, au mai păţit-o şi alţii. Singura soluţie ar fi
spitalul de boli nervoase. Au tratamente noi, în faza experimentală. În plus,
medicul este cam surd, asistentele poartă căşti...N-o să deranjeze pe nimeni
gălăgia.
Şi uite-aşa a
rămas stăpânul fără animale. Noroc cu câinele şi cu pisica, altfel ar fi fost
singur cuc.
-Ce noroc că am
scăpat de ei...E atâta linişte acum, zâmbi pisica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu