Păianjenul artist

-Sunt un artist, oftă din adâncul pântecului rotund Crucius Sabatinicus, păianjenul, privindu-şi pânza de la intrarea în peşteră. Până ieri, eram doar atoateştiutor şi atotputernic. De astăzi, voi da un decret prin care toată suflarea şi răsuflarea pădurii trebuie să mi se închine. Necondiţionat, nedisimulat, neaparat, neîncetat.

Pânza uriaşă semăna cu un tablou pictat de un vestit necunoscut şi anonim celebru pictor.
 Acesta crease curentul Totulestecujosulînsusmaipuţineuşisoţiamea. Se spune că acel curent a creat valuri şi chiar vortexuri ce au măturat totul in cale, în sens invers decât cel obisnuit, adică in sus. Mai puţin pe el şi pe soţia lui, desigur, pe care i-a măturat în jos. Şi pe unii care au stat prea mult în cumpănă. Chiar şi fântâna ştie că rostul cumpenei este să scoată apa la suprafaţă. Şi-a pierdut rostul, i s-a năzarit că-i balanţă, este pusă pe foc.

Frunze uscate, aripioare şi picioruşe de insecte fuseseră prinse în pânza păianjenului. Un foarte şi peste măsură de celebru critic de artă a studiat cu lupa capodopera şi a adăugat în listă: un rostru de gărgăriţă, doi dinţi de melc, scăunelul unui gândăcel aşezat şi leneş, trei picioruşe de gândac de Cocodania, o pană de tucan şi chiar o ureche de măgar.

-Era umilitoare, când trebuia să muncesc pe brânci ca să-mi procur hrana a trecut, îşi frecă picioarele de bucurie păianjenul. Cumpărăm un spaţiu şi deschidem o galerie de artă. De fapt, nu trebuie să cumpărăm nimic. Putem expune în aer liber. Pânzele nevândute în prima zi vor fi diferite de la o zi la alta. Scârţarilor ce s-au fandosit si au strâmbat din nas în prima zi, le vom vinde şi mai scump in zilele următoare. Aceleaşi pânze, îmbogăţite cu noi elemente şi pete de culoare. O să mă hrănesc doar cu delicatese cumpărate cu banii câştigaţi pe tablouri. Ce deştept sunt, cât de deştept!!!

-Deştept, Măria Ta, repetă sughiţător şi tremurător-lăcrimos  suita de linguşitori.

-Să trecem la treabă. Timpul trece. Fiecare clipă costă un cent, o liră, un leu. Ban peste ban, trezoreria va fi plină, spuse el, arătând spre propriul portmoneu.

-Măria Ta, dar nouă ce o să ne iasă la afacere? întrebă unul dintre supuşii mai îndrăzneţi.

-Vouă? Veţi deprinde gratuit arta picturii de la mine. Nu vă ajunge?

-Ei, nu prea.Avem şi noi familii, pântece, conturi în bănci prea subţirele şi dorim să le-ngrăşăm...

-Ne plac conturile mai planturoase. Cui îi plac slăbănoagele? hăhăi un iepure şchiop, cu ochii pe o pictură de Rubens.

-Bine, dacă mă ajutaţi până la capăt şi-mi sunteţi credincioşi, vă voi răsplăti pe măsură. Niciodată nu voi prinde în pânză pe nimeni din familia voastră.

-Doar atât? se supără iepurele şchiop.

-Atât! Vedem pe parcurs cum lucraţi.

Privirea prevestitoare de furtună a păianjenului şi tonul apăsat-ameninţător îl reduse la tăcere.

Şi a început afacerea. Iubitorii de artă se strângeau cuminţi în fiecare dimineaţă la galerie. Criticul de artă care organiza licitaţia descria tabloul:

-După cum bine vedeţi, că nu sunteţi orbi, tabloul este o capodoperă, ca toate operele Măreţului. Pata aceea de culoare din stânga sus reprezintă dorinţa animalul...îîîîîî...omului simplu de a se uni cu Divinitatea. Omul simplu vine, vede pata, face câteva plecăciuni Măreţului, cumpără la un preţ convenabil tabloul şi devine una cu divinitatea căreia i se roagă, milogeşte sau căreia-i face  temenele. Pata aceea de un roşu inchis reprezintă sângele vărsat, sacrificiul făcut de cei ce refuză să se desăvârşească aşa cum vrem noi, ori aleg o cale neagreată de noi.

-Care noi? întrebă un fluture.

-Noi, răspunse păianjenul, făcând un gest foarte larg cu mâinile.

-Oh, este un generos Măreţul, şopti emoţionată o buburuză care făcuse cursuri de descifrat caracterul după gesturi, mimică, strâmbaturi. Ea a cumpărat primul tablou. O atrăgea pata aceea roşie. Îi plăcea ideea de sacrificiu şi dramele. Avea o colecţie de telenovele şi una de cântece triste, de pahar, doine, balade, mioriţe. Nu observase că pata roşie avea şi buline negre. O surată se prinsese dis-de-dimineaţă-n plasă.

-Această capodoperă este pictată-n toiul nopţii. Negrul se imbină armonios cu griul şi maroul. Ceea ce pare a fi un liliac presat reprezintă dorul de zbor al fiecaruia dintre noi. Ne este atât de dor să zburăm, încât am face orice sacrificiu pentru asta. Ne-am ucideîntre noi, ne-am urca unii în spinarea celorlalţi, ne-am strivi chiar si urmaşii. Totul din spirit de sacrificiu şi întru împlinrea visului comuuuuuuuuun!hohoti răguşit criticul.

 Un val de hohote jălalnice i-au urmat. Toţi iubitorii de artă plângeau şi făceau schimb de batiste. A rămas în istorie sub numele de Ziua în care Oamenii au Devenit Atât de Generoşi încât şi-au Dăruit chiar si Batistele. Buburuza a mai cumpărat un tablou. Merita preţul. Avea ocazia să asiste la cel mai duios spectacol de artă.

Din ziua aceea, totul a mers ca pe roate. Îşi ţeseu pânzele peste tot. Lângă mare, pentru rechini şi caracatiţe, în copacii plini de omizi, pentru cucii cei leneşi.

Trezoreria păianjenului se umplea. Nimeni nu observase că locuitorii pădurii devenau din ce în ce mai puţini, peştii dispăreau, dispăreau şi florile, pentru că fluturii erau cel mai uşor de prins. Mai erau albinele...Lor le pusese gând artistic de când o preacucernică moluscă îi ceruse un tablou special. Trebuia să fie foarte convingator şi să miroase a miere. Doar atât îi mai trebuia ca să fie făcută sfântă în timpul vieţii.

Albinele nu se lăsau prinse chiar atât de uşor. Când era vorbă de artă şi măiestrie, simţeu impostorii de la distanţă.

Şi-a găsit sfârşitul în gradina cu stupi şi flori.N-a mai apucat să-şi ţeasă pânza între crucea voinicului şi papucul doamnei. Albinele străjer au dat alarma şi l-au înţepat până s-a desumflat. 

 http://www.gandul.info/stiri/efectul-lucifer-cel-mai-controversat-experiment-cu-oameni-1072166