Foale-n Brâu și buzirozii

 Era  gras bucătarul Foale-n Brâu. De fapt, era neamț și-l chema Foalenbrau, dar calfele îi ajustaserăƒ numele dupăƒ mărimea burții, oalele mari în care-și prepara mesele și plăcerea imensă de a mânca plăcinte. Era atât de gras, încât se înțepenea  te miri pe unde. Îl găseau  prins când între meșe, când în ușa cămării cu provizii, cu degetele lipite unele de altele în borcanele cu  miere și dulceață. În ziua de dinainte de intrarea în postul Crăciunului, îi dezlipiseră nasul și sprâncenele din borcanul cu untură de pește. Degetele de la mâna stângă erau lipite de fructele de mango din tartă și cele de la mână dreaptă se strecuraseră abil în glazura tortului de ciocolată. Din buzunare-i atârnau bomboane fondante și caramele, iar între degetele de la picioare, frișca și crema de vanilie alcătuiau un amestec foarte omogen. L-au pus, cu chiu cu vai, pe o masă cu roțile și l-au împins sub duș. 

Clienții așteptau nerăbdători masa de prânz, deși știau că n-o să apară prea curând și că va fi altceva decât era înscris în meniu. Veneau la restaurant mai mult din plictiseală și curiozitate, dar aveau grijă să mănânce bine acasă, înainte.

 După meniul afișat la intrare, ar fi trebuit să primească supă de găluște aurii și zâmbitoare, cu mirodenii aduse din India, Turcia, Piperia și Cimbria, peste la cuptor, cu sos de ciuperci cu pălăria înclinată meditativ, brânză de capră păscută singură și de capul ei în aerul curat al înălțimilor Golaș, Gulaș și Galoș. Deșertul ar fi trebuit să fie tortul uriaș din fotografie. Acela în care își prinsese o parte din degete bucătarul.

 -Ar fi avut opt etaje, oftară musterii.

 

 -O capodoperă culinară, visară copiii, cu ochii pe fotografie.

 -Primul etaj ar fi fost din ciocolată albă, vanilie și fructe confiate, rotunjiră ochii pofticiosii.

 - Etajul al doilea ar fi fost cu ciocolată amăruie, cu aromă de mentă, inventă un alt pofticios, deși din fotografie nu se înțelegea prea bine dacă era așa.

-O spirală din felii de portocale și mere glazurate ar fi unit etajul de jos cu cel de sus, măriră ochii cei din spate, ce nu vedeau prea bine fotografia, asa încât își permiteau să brodeze și mai abitir tortul imaginar.

 - Și tooooooot așa, până sus, s-ar fi orânduit diferite feluri de ciocolată și creme, fructe și frișcă, oftară din nou, resemnați.

 Cum prânzul se lăsa prea îndelung așteptat, temerarii mușterii au dat buzna în bucătărie, exact în momentul în care bucătarul Foale-n Brâu era dus către baie. Au pus și ei umărul la-mpinsul poverii și la reinstaurarea ordinii  în bucătărie și cămări. În schimb, li s-a dat voie să mănânce chiar acolo, în bucătăria restaurantului. Pe platouri uriașe, aburind, câte un bob de fasole de fiecare și salată de sfeclă roșie. Cât timp se căzniseră să-l spele pe bucătar, ceasul din perete bătuse ora 24.00. Gata! Se dăduse startul pentru postul Crăciunului și- ar fi fost necuviincios să primească meniul promis. Au mâncat salată de sfeclă roșie, din belșug. Foale-n Brâu era alergic la sfeclă și nu se atinsese de uriașa provizie.

 Au plecat acasă pe la oră prânzului din ziua următoare. Erau ghiftuiți de sfeclă, roșii-n obraji, păr, buze, limbă, degete și haine.

 Se spune că a devenit o tradiție în acel oraș. În fiecare an, la acea dată, să mănânce salată de sfeclă. Locuitorii se numesc buzirozi, iar orașul, Buzirozia de Vest. Mai este și Buzirozia de Est, dar asta e altă poveste, cu alt bucătar și alt ingredient: ardeiul iute.