Numai ce-şi scosese Onufrie motanul cizmele cele verzi din picioare,
că în uşă s-a auzit o bătaie discretă.
Era Onofrei, fratele său geamăn. Leşinat
de foame, Onofrei căzu lat în pragul uşii.Văzându-l, zâmbetul lui Onufrie se
lăţi de plăcere. De când îl astepta...De când îşi dorea să-l vadă la uşa lui...
- Ce este cu tine?
De ce arăţi atât de nefericit? se prefăcu a-l compătimi Onufrie.
- Vai, păcatele mele, frăţioare!
Nu te-am ascultat şi iacătă-mă-s. Mare, lat, prea gras ca să mă aplec să mă încalţ, aşa că am renunţat la încălţari şi umblu desculţ
prin gubernie, de râd şi câinii de mine,
darmite curcile. Am venit să-mi
cer iertare şi să te invit în piaţa Malţev. Un ovrei şi-a deschis o prăvălie de
dulciuri şi zaharicale.
Fără a mai sta pe
gânduri, Onufrie şi-a tras cizmele pe piciorul gol şi a ieşit pe uşă, urmat de
fratele său.
- De ce nu porţi
şosete? îl iscodi Onofrei.
- N-o să mă crezi,
de-ţi spun...Am cumpărat zilele trecute de la prăvălia Şosete, Căciuli şi alte
Farafastâcuri o pereche de şosete. Păreau bune şi moi, călduroase şi fidele.
- Dooooamne,
mami...n-am auzit de şosete fidele.
- Tu ce cauţi în
povestea asta? Nu te priveşte şi scoate-ţi nasul din ea.
- Şosetele s-au
purtat cumsecade o zi şi o noapte. La fix ora 8 şi trei pfunzi, au inceput să-mi muşte degetele, de parca erau apucate
de turbarea popândăului zeflemitor.
De data asta,
Onofrei se prefăcu a-l compătimi pe Onufrie, fratele său bun.Faţa lui rânjea
însă .Sufletul lui se tăvălea de râs.
-Suntem chit acum,
spuse Onufrie, pe care faţa de mieluşel a
fratelui său nu-l mai putea păcăli. Il cunoştea, aşa cum se cunoştea pe
sine. Erau ca două picături de apă. Ştiu că te bucuri de nefericirea mea, dar
trebuie să facem pace. Ce loc mai bun pentru a încheia o pace este decât piaţa
Malţev?
-S-a făcut! rânji Onofrei.
Ţinându-se de braţ,
cei doi ticăloşi poniră spre piaţa amintită, sperând să joace vreo festă cuiva
şi apoi , mulţumiţi, să soarbă un ceai negru din samovarul Nataşei
Sergheevna Danilova, care de altfel era şi surdă.
