Dl Pip toarce

Domnul Pip

Mezinii

Schimbarea la fata a pisicilor

E primavara...Pisicile s-au saturat de rolurile si hainele vechi. Au nevoie de o schimbare majora.
Leona nu mai vrea papesa. A vazut ca rad toti de ea... A sterpelit capacul de la cutiuta cu dervisi rotitori si pretinde ca are toca. A inhatat repede, ca sa n-o vedem, mataniile si le-a pus la gat, desi nu se asorteaza cu toca. A sterpelit si pernuta pe care doarme uneori  Pisimici. Aceea, in forma de camila galbena cu buline rosii. A crezut ca este vie si a rezemat-o de perete, sa stea in picoare. Povesteste ca va pleca intr-o calatorie prin desert,  sa stea  ochi in ochi cu mirajul. Degeaba i-am spus noi ca mirajul nu este nici pisica si nici om si n-are ochi. Ea o tine tot pe-a ei, ca doar in ochii mirajului daca se va privi, va dovedi ca ea are dreptate si nu noi. Deocamdata, pana sa plece, motaie langa soba si se fandoseste cu noile brizbrizuri puse pe ea. Se preface ca nu vede cum Pisimici mustaceste de dupa cescuta ei de lapte. De fapt, vede, dar crede c-o invidiaza...
Pisimici isi bea lapticul si-si muta privirea pe Negruta. Aceasta s-a saturat sa fie neagra si a sterpelit si ea un brizbriz crosetat de maia. Se crede Superman. Se trezeste din cand in cand si-o priveste pe Pisimici, pandind-o sa nu mustaceasca si de ea. Pisimici isi muta privirea pe mine si mustacim amandoua. Din ochi, ne intelegem si-o zbughim afara, sa pandim toporasii si ghioceii si sa auzim firul ierbii cum creste.
Asa a venit primavara, la noi, la tara...

Ivanuska

Dansau fulgii…

 Dansau fulgii de nea un dans ameţitor de frumos…

Râdeau fulgii cu glasuri de copii fericiţi că a venit Moş Crăciun…

Dansau lebedele în cerc, desenând spirale pe unda lacului…

Râdeau lebedele tăcut. Toţi ştim că aceste păsări minunate nu au glasul prea frumos. Nu tot ce este alb şi frumos poate cânta precum privighetorile.

Dansau pisicile albe un dans nebunatic şi vesel, trezind în copii dorul de joc…

Râdeau pisicile albe, chicoteau,  mustăceau, trezind în gâşte invidia şi bănuiala…

-De ce tot râd pisicile albe? De ce ne privesc pe sub genele lungi? De ce-şi mijesc ochii aceia maliţioşi şi obraznici? se întrebau gâştele, găinile şi alte animale şi păsări răguşite, cotcodăcind, măcănind, zbierând  gâgâind asurzitor.

Atât de tare au strigat, încât zânele au fugit toate de pe faţă pământului şi s-au ascuns în poveşti. Acolo le mai putem găsi. Nici spiriduşi nu mai sunt pe pământ. S-au ascuns în scorburi de copaci, ori la rădăcini, somnoroşi şi morocănoşi. Nu suportau vrăjitoarele, pentru că mereu le distrugeau munca. Le-au lăsat pe ele să lucreze în natură, să-şi vadă cu ochii lor capodopera si să nu mai dea vina mereu pe alţii pentru toate stricăciunile.

-Şi? Au aflat gâştele de ce râdeau copiii şi de ce le priveau aşa pisicile, mami?

-Cred că de-abia acum află. După ce, strânse la sfadă, au început a vocifera atât de tare, încât unda apelor s-a transformat în vortex ce s-a extins ca o ciupercă nucleară până la marginile cele mai de margini ale Universului. Lovindu-se de barierele de timp, unda s-a întors spre gâşte şi restul cetei zgomotoase, cu o putere mult mai mare decât cea pusă în incantaţie.

-Incantaţie? Vrei să spui că strigătele lor erau incantaţii?

-Da, cuvintele lor strigate aveau în ele sămânţa de ura şi invidie. Orice cuvânt în care pui altceva decât frumos devine incantaţie, vrăjitorie. Un copac nu zbiară ca o oaie capie. Copacul tace şi creşte, înfrunzeşte, înfloreşte, dă roade. Roadele oilor capii ce nu-şi văd de treaba lor au fost mărăcinii şi ciulinii crescuţi după retragerea apelor ce s-au întors cu o forţă atât de mare, încât nu s-au mai oprit la marginea lacului, ci au inundat  uscatul. Cu asta s-au şi hrănit, un timp, toate acele dobitoace nebune, care s-au aşezat unele în capul celorlalte, sperând că vor construi un nou Turn Babel. Ca orice turn ce nu are nimic la bază, decât vorbe goale, ori ură poleită în cuvinte frumoase, acesta s-a dărâmat, prinzând sub el mare parte din ceata de dobitoace. Cele cu  mai multe ifose se aşezaseră în vârf şi au fost prinse primele sub dărâmături.

-Şi ce s-a mai întâmplat, mami?

-A fost frumos pentru fulgi şi pisici şi lebede…

                                                  

 Dansau fulgii de nea un dans ameţitor de frumos…

Râdeau fulgii cu glasuri de copii fericiţi că a venit Moş Crăciun…

Dansau lebedele în cerc, desenând spirale pe unda lacului…

Râdeau lebedele tăcut. Toţi ştim că aceste păsări minunate nu au glasul prea frumos. Nu tot ce este alb şi frumos poate cânta precum privighetorile.

Dansau pisicile albe un dans nebunatic şi vesel, trezind în copii dorul de joc…

Râdeau pisicile albe, chicoteau,  mustăceau, trezind în gâşte invidia şi bănuiala…

Tradiţii

-Tu ce tot umbli cu pantalonii ceia lăsaţi şi cu tricoul lălâu? îl apostrofă Clotilde pe Clondirrrr, soţul de-al doilea, după divorţul de-al treilea.
Sunt la modă iile şi iţarii, opincile şi cuşmele. Vrei să rămânem fără prieteni? Toţi s-au încolonat să respecte noile dispoziţii din Regulamentul Garderobei. Cucoşul roşi, sub privirile mânioase ale soţiei. Cât de demodat era…Nici măcar nu auzise de acel regulament. Dădu fuguţa la magazinul de tradiţii, o nouă găselniţă a plictisiţilor de moda americană. Cu coada ochiului, văzu în atelierul din spatele magazinului noile tendinţe de anul viitor.
 “ Dooooamneee!!!!! îşi spuse el, cu ochii bulbucaţi de uimire. Anul viitor se poartă rubăşti, pantaloni căzăceşti, ghete cu șenile şi pălării în formă de samovar! Dooooamne, Sfinte, o să mă pună scumpa Clotilde să mă îmbrac cu aşa năzbâtii?!”
-Fiule, moda e modă, depinde de modul în care modernii,modatii şi demodaţii percep moda că fiind modalitatea prin care modernismul se adaptează la modul de viaţă al demodaţilor din epoca premodernă, îi răspunse Dumnezeu.
-Doamne, nu mi-ai răspuns la atâtea întrebări şi rugăciuni, tocmai acum ţi-ai găsit-o? Şi cu un aşa răspuns, mai mult mă bagi în ceaţă, spuse Clondirrrr, privind cu reproş icoana din care îl binecuvânta Dumnezeu, ori poate că un sfânt. Clotilde era o enciclopedie de sfinţi, sfinţi părinţi, martiri, moaşte şi altele. El abia învăţase câţiva filozofi, numele venerabililor şi onorabililor şefi,tabla înmulţirii, conjugarea verbelor la timpul perfect compus ( era oltean şi Clotilde făcea adevărate crize de furie, când îl auzea spunând: fusei, mancai, defilai, linguşii).
 -Nu sunt Dumnezeu, cască urechile. Cred că nu auzi bine. Sunetul nu vine dinspre icoană, îi răspunse un domn slăbuţ, ce avea pe nas un ditai monoclul. Era foarte scund şi abia i se vedea nasul din spatele troiţei ce înlocuise biroul demodat. Era creator de modă şi pregătea colecţia deceniului viitor, ce va fi aidoma cu cea din secolul trecut, ori poate ca nu va fi deloc?
 -Spune-mi, cu ce te pot ajuta?
-Aaaaaaa, aş vrea să fiu în pas cu moda.
 -Da, se cere…pufni dispreţuitor creatorul de modă. Pantalonii aceia nu se mai poartă de zece ani. Îmbrăcat de sus până jos la modă, Clondirrr se întoarse acasă, tocmai în momentul în care Clotilde îşi făcea ordine prin traista ţesută cu motive populare din zona Moldovei. Înşiruise pe masă o mulţime de obiecte ciudate, pe care cucoşul nu le mai văzuse niciodată prin casa lor: o pipă, o batista cu monograma MD, mirosind de la o poştă a parfum bărbătesc, o brichetă cu monograma FP, un papion, două papioane, trei papioane…
 -Dooooamneeeee! Soţia mea este cleptomană!
-Nu fiule, îi răspunse o voce din camera alăturată.
 Nu era nici de data aceasta Dumnezeu.Era tata socru, îi recunoscu vocea.
-Bine, dar ce este cu atâtea obiecte străine în traista ei?
 -E o mare taină… Mi-am pus şi eu aceeaşi întrebare, în urmă cu muuuulți ani. Tata socru al meu mi-a spus că este o mare taină şi o să aflu când voi mai creşte, când voi fi iniţiat în Taina Tainelor şi că să nu mă grăbesc, că nu dau turcii.
-Şi? Ai aflat? Eu mă cam grăbesc, că dau ruşii.
-N-am aflat, oftă tata socru. Eu am crescut, el a murit, ducad în mormânt Taina Tainelor. La mine, taina era şi mai de nepătruns. Pe lângă diverse obiecte bărbăteşti, soţia mea avea şi o colecţie impresionantă de trofee, în iatac. Capete de cerbi, rechini, cocoşi, răţoi, papagali…Mi-a zis că, după ce voi muri, capul meu va fi pus la loc de cinste, în centru. 
-Mamiiiiiiii! Ce poveste este asta?!
-Eeeeee…e o mare taină. O vei afla când vei mai creşte. Plec să mă plimb şi să privesc la soare, cer, flori şi copii. Umorul meu a devenit prea negru.
 -E în pas cu moda, mami…