Domnul Verde era,
desigur, verde din cap si până în picioare. Lăsa urme mari pe oriunde trecea.
Se încăpăţâna să treacă peste tot, aşa că lumea era plină de urme verzi. Nu e
vorbă...verdele e frumos, copacii sunt verzi, iarba, frunzele...Doar că domnul
Verde nu suporta decât verdele său. Oriunde zărea o frunză ori un fir de iarbă
necălcat în picioare, venea cu tălpile sale mari şi juca, sărea, tropăia...Familia e numeroasă. Există verzi răspândiţi prin
toată lumea şi chiar prin Univers. Sunt plini de ei înşişi. Atât de plini, că
nu mai ai loc să pui o altă culoare. Ia încearcă să le dăruieşti un fular
albastru, ori o tichie galbenă. O refuză cu încăpăţânare.
-Neam din neamul
nostru n-a purtat vreodată altceva. N-o sa stricăm noi tradiţia.
-Tradiţia,
da...spunea doamna Verde. Eu nu mi-aş da niciodată jos şorţul de bucătarie cel
verde. Este mândria familiei. L-a purtat şi mama, l-a purtat bunica...
-Doamne,
mami...câţi l-au purtat. Nu s-a decolorat de atâta spălat?
-Nu, că nu-l
spălau. Îl treceau din generaţie în generaţie intact. Probabil că avea multe
pete şi mirosea şi cam urât. Ei nici nu observaseră că vecinii îi ocoleau.
Credeau că pentru că sunt deosebiţi, aleşi, însemnaţi. Motivul era mirosul
şorţului.
-Nu îndrăznea
nimeni să le spună?
-Nu...cei din familie miroseau la fel, ceilalţi
nu-şi permiteau. Erau răzbunători şi nu-i iertau pe veci pe cei ce aduceau
ofensă şorţului pătat, păstrat intact.
Oamenii nu-i mai
suportau defel. Călcau totul în picioare. Chiar şi ideile altora le călcau.
-Cum, mami?
-De exemplu, un
vecin încerca să pună în pământ o sămânţă. De spanac, sa zicem. O punea cu
grijă, o învelea, o uda...
La câteva minute
după, apăreau verzii şi începeau să vocifereze:
-Nu, nu e bine.
Ai pus-o invers, spunea domnişoara Mim cea Verde.
-Ba e bine, dar,
ca să răsară spanac trebuie să pui o sămânţă de pepene, spunea domnul Pep cel
Verde si Mărinimos.
Era mărinimos
doar cu sfaturile. Dacă-i cereai ceva, spunea ca nu are bani, ori că el
munceşte şi nu dă la trântori, ori dacă-i replicai că trântorul este un copilaş
orfan spunea că să faca bine copilaşul să treacă la treaba, că el a muncit din
fregedă pruncie. Din faşă, chiar.
-Nu e bun
spanacul! se oţăra Plicius cel Verde. Este un verde nesănătos...
După ce toată
familia de verzi se strângea în jurul seminţei, chiar şi regele lor Tricapus
cel Verde, se luau la bătaie. Chiar acolo, unde bietul om o pusese. Nu mai
răsărea neam...
-Şi ce s-a
întâmpalt cu ei?
-Ei...ca orice
există si nu doreşte să se schimbe. Au rămas încremeniţi în familiile lor cu
şorţuri, au îmbatrânit singuri, fără vecini, fără prieteni...S-au zbârcit la
faţă de acri ce erau şi au devenit broaşte ţestoase. Sau melci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu