Cozile de topor

 Cozile de topor sunt pretutindeni la fel. Aşa cum unii scot castanele din foc cu mâinile altora, topoarele lovesc folosindu-se de cozile lor, nişte biete prelungiri diforme, deşi ar fi trebuit să aibă o formă bine definită. În timpuri normale, coada este una cu toporul şi lucrează împreună.

-Şi cum sunt timpurile normale, mami?

-Nu-mi amintesc să le fi trăit, dar mi le pot imagina. Sunt timpurile în care toporul îşi face munca lui, normală, aceea de a tăia copacii uscaţi, sau de a da o formă unui trunchi ce va deveni  o operă de artă, o sculptură, o troiţă, o poartă frumos încrustată.

Când cozilor de topor li s-a năzărit că sunt mai presus decât meşterii sculptori, a început nebunia lumii, noaptea minţii şi a sufletului. Topoare furioase au început a hăcui tot ce le ieşea în cale. Un topor vestit prin cruzimea lui, Topor Toporovici, s-a năpustit asupra unei păduri şi a prins s-o taie de la nivelul pământului. Pe urma lui, a venit o altă coadă de topor, purtată de Buldozer Buldozerovici. A scos din rădăcini copacii, să fie sigur că nicio mlădiţă nu va creşte pe acel loc. A venit şi Tăvălug Tăvălugovici şi a nivelat totul. Nebun Nebunovici  Trădătorovici este supraveghetorul pădurii. Cum o tânără mlădiţă scoate capul din pământ, la chemarea pădurii ce există, deşi nu mai există, cum Trădătorovici îi dă în cap. Trădătorovicii sunt o famile foarte răspândită pe faţa pământului. Nu este ţară în care să nu existe câţiva membri ai acestei familii. Îi recunoşti uşor: sunt veşnic încruntaţi, nu suportă copiii decât dacă sunt trişti şi tăcuţi, sunt bogaţi dar zgârciţi, mint de îngheaţă apele, manipulează fără a clipi din ochi şi pot păcăli detectoarele de minciuni.

A ajuns şi în pădurea noastră unul din această familie atât de urâtă. Este urâtă de toată suflarea pământului, nu doar de oameni. A început cu copacii cei falnici. I-a doborât unul după altul. Metode sunt foarte multe, în ţara în care cozile de topor au devenit atât de prolifici, că se înmulţesc mai repede decât iepurii. Nu ştiu cum fac asta. Este ca un virus ce se propagă rapid. Astăzi vorbeşti cu un om cuminte şi la locul lui, mâine te trezeşti că-ţi trage o palmă şi te urăşte.

A continuat cu pâlcurile de copaci tineri şi a trecut la tinerele mlădiţe, copii ai pădurii, ce nici măcar nu ştiau că există topoare. Copiii pădurii priveau cerul şi aşteptau momentul când vor învaţă să zboare.

-Mami, copacii nu zboară…

-Zboară şi ei. Orice există pe pământ poate zbura. Vezi copăcelul cu rădăcinile bine înfipte în pământ, dar nu ştii că el zboară în visare, e una cu Cerul.
Oamenii văd doar ce vor să vadă şi uită repede visul-mlădiţă din copilărie. Cozile de topor sunt infiltrate peste tot, deci şi în şcoli.

A plecat toată pădurea. Într-o zi, când au văzut că n-au nicio şansă să crească la loc, copacii şi-au luat zborul.

-Dar care copaci? Ai spus că nu mai era niciunul netăiat.

-Deşi nu mai erau, în pământ exista sămânţa- gând a copacilor. Cozile de topor nu găsiseră o metodă prin care pădurea să-şi uite copacii. Pădurii-gând îi era dor de copacii-gând. Cum pe pământ nu erau lăsaţi să crească, şi-au luat zborul. Au găsit o altă lume în care să locuiască. Acolo, cozile de topor sunt una cu topoarele, unelte în mâinile meşterilor sculptori. Şi-au luat zborul şi privighetorile şi toate păsările şi animalele ce-şi doreau o pădure. După ei au plecat copiii. Au rămas adulţii, încremeniţi în uitare. Uitarea i-a prins captivi în lumea tăcută a pădurilor ce nu mai sunt.