La ce viseaza copiii?

 Îi vezi, sunt acolo, în clasa, sau în casă. De te uiţi atent în ochii lor, o să vezi păduri, izvoare, nori şi curcubee... Pe cărări doar de ei ştiute, pleacă-n  lumi de poveşti, apoi desenează ce-au văzut. Se îmbracă frumos, în prinţi şi zâne, altfel lumile nu se deschid. La intrarea în pădure, Baba- Cloanţa le taie drumul, mânioasă că  obraznicii i-au incalcat iar teritoriul. Când o văd, o rup la fugă....baba, după ei. Desi are fustă lungă şi păşeşte în toiag, nu ştiu cum se face, dar îi prinde mereu. Şi îi ia la gâdilat: începe cu tălpile, urcă spre genunchi. Cine nu râde, primeşte o porţie-n plus. Dacă nici atunci nu râzi, trece la următoarea tortură...e foarte inventivă baba, când e vorba să chinuie copii. Îi duce în casă şi le dă prăjituri...Ei, atunci copiii râd. Are baba leac pentru copiii posaci.

După ce-i scapă din gheare, osteniţi ca vai de ei, următorul ce le taie calea e temutul vampir Dinţi din Pufuleţi. E ceva de speriat cu el.

Cum vede un copil, cum sare să-l muşte. Pufuleţii gâdilă rău şi copiii râd şi mai tare. Mai sunt câte unii ce opun rezistenţă, aşa că vampirul cel rău îi duce cu forţa în coliba lui, unde-i îndoapă cu de toate, mai puţin cu prăjituri. Asta era specialitatea babei şi nu dorea să se pună  cu ea...nu de alta, dar vampirii se gâdila rău.

Următorul ce le iese-n cale e Spiriduşul- Barbă-Gâdilicioasă. E fioros rău şi cel mai iute de picior. Nu scapă niciun copil negâdilat de el. Deşi râd  în hohote, le mai dă ca supliment, suc de fragi, mure şi afine. Cam rotunjiori la burtici, scapă cu bine şi din încercarea asta.

Cu ochii în patru, merg tiptil. În următoarea capcană siguuur n-or să mai cadă...

De departe, se aude sunet de nai şi fluier. Doi ucenici ai zeului Pan cântă o melodie veselă. Trupa de curajoşi tresaltă, picioarele pornesc singure la dans. Se-ncinge-un dans nebun, cu chiote şi râs nestăpânit.

Baba-Cloanţa aduce nucile ce trebuiau sparte pentru prăjiturile din ziua următoare şi le strecoară sub tălpile lor, apoi se prinde lângă ei. În horă se prinde şi vampirul. Pe cine nu râde suficient de tare, îl muşcă fără îndurare. După ce au terminat de spart nucile, muzica se opreşte pentru un timp, doar cât dansatorii să-şi tragă un pic sufletul. În pauză, Spiriduşul-Barbă-Gâdilicioasă aduce un vas mare cu fructe de pădure şi le face cu ochiul muzicanţilor să-nceapă. De mult timp dorea să facă o cantiatate mai mare de suc, dar nu ştia cum...

Când s-au întors la şcoală, erau sătui, veseli şi învăţaseră şi un dans nou, pe care s-au grăbit să-l arate colegilor invidioşi, ce nu-i credeau că avuseseră parte de o aşa distracţie. A trebuit să se descalţe şi să le arate tălpile pictate. Nici măcar atunci nu i-au crezut. A doua zi, o delegaţie formată din  neîncrezători, in frunte cu doamna director şi doamnele învăţătoare, a pornit-o pe drumul spre pădure. S-au întors desculţi şi obosiţi, râzând unii de tălpile celorlalţi...

De ce râd spiriduşii şi zânele?

Pentru că au de ce. Pentru ei, totul este joacă. Spiriduşii nu arată aşa cum credem noi, adică au bărbi lungi şi sunt scunzi. Uneori, sunt chiar inalti. Le plac dulciurile, la nebunie. Îi recunoşti după râsul subţirel şi după strălucirea jucăuşă din ochi. Ooooo, spiriduşii şi zânele râd mult şi le place dansul. Îi găsiţi pe lângă copaci, printre flori, de obicei au o carte de poveşti în mână şi un câine, lângă ei...sau o pisică, un iepure, orice animal, nu fac mofturi.

Când sunt trişti, începe să plouă şi florile îşi apleacă şi ele capetele. Oamenii mari îi caută prin păduri şi mai ştiu eu prin ce coclauri, în cărţi vechi şi prăfuite... ei sunt lângă noi. Au grijă de animalele rănite şi le iau acasă. Le place să deseneze şi să cânte. Te aştepţi să fie îmbrăcaţi în verde şi să aibă coroniţe de flori pe cap? Doar uneori, când dau serbări pentru părinţi şi bunici. Aceştia cred că au copii, nici nu le trece prin cap că ei cresc spiriduşi şi zâne...s-ar speria, ar merge pe la specialisti ca să le ceară sfaturi. Numai că specialiştii în domeniu sunt puţini şi nu prea dai de ei. Majoritatea sunt timizi, dar dacă deschizi un subiect pe placul lor, guriţa nu le tace, până nu se termină toate cuvintele din dicţionar şi când se termină, inventează altele.

Tu ai ocupaţie serioasă, citeşti ziarul, pui ţara la cale...Vine mica zână  şi te anunţă că floarea a făcut un boboc, sau că norul acela are formă de inimă, sau că a găsit o buburuză fără un picior.

Tata spală maşina şi discută cu vecinul politică. Micul spiriduş le atrage atenţia că pe căţelul maidanez îl doare burtica, pentru că papă iarbă. Bineînţeles că nu-l aud, dar codul nescris al spiriduşilor spune să nu te dai bătut, orice ar fi. „ Pe căţel îl doare burtica, papă iarbă! ”, repetă şi mai tare. Nici acum nu este auzit. „ Eeeee, dacă aş avea eu un frate care să mă-mpingă de la spate....”. Se pare că acum a găsit cuvintele potrivite, pentru că tati tresare şi merge să împingă bicicleta spiriduşului.

 Când nu au un animal pe lângă ei, sigur au unul imaginar, pe care-l mângâie şi îl răsfaţă.

Sunt peste tot: la Zoo, în parcuri, în locurile de joacă... Şi-i mai recunoşti după ceva: le plac la nebunie baloanele şi zmeele şi tot ce zboară...