Poveste de anul trecut

De prin Gradina Maicii Domnului...

 Auzind un zvon, cum ca Dumnezeu ar iubi doar lemnul si piatra, cativa barzauni au transmis sonor, nazal, vestea prin toata ograda. Vacile Domnului iesisera la soare pe o butura roasa de timp. S-au inarmat pana in robe si dinti si s-au asezat la panda. Furnicile n-au mai avut voie sa treaca pe acolo decat cu viza si pasaport si semnand o declaratie pe proprie raspundere ca nu vor trada niciodata lemnul si piatra pentru un fir de iarba sau o floare, o sticla, o picatura de apa...

Vazand-o pe Fleure mirosind visatoare florile, Vacile Domnului au facut plangere la Cenzorul sef. Asa ceva era inadmisibil! Speriati de amploarea scandalului, emisari de pe buturugile straine au venit la fata locului cerand pedepsirea lui Fleure si a barzaunilor eretici. S-a asternut uitarea, cativa au lasat nasurile in jos, rusinati de scandalul iscat. Pisicile miros in continuare florile si se catara peste tot. Cenzorul sef le priveste manios, trecand intr-un carnetel numarul blasfemiilor si al incalcarii cutumelor. A ajuns deja la pacatul cu numarul 34567214, numit: Neascultare, harjoana in postul Pastelui si mieunat insistent, chicotit pe sub mustati.Cenzorul nu mai pridideste cu numaratul pacatelor,asa ca un broscan cam gras   s-a oferit voluntar sa le aduca pe pisici inapoi in dogma. Le tine o cuvantare in fiecare zi despre ce trebuie si ce nu trebuie facut. Vacile Domnului l-au votat sfant si il  privesc admirativ cum se incrunta la cei ce chicotesc nesupusi. Toata ograda si-a pierdut bunul simt. Peste tot auzi cuvinte soptite evlavios printre dinti: marlan, proscris, mason tradator, oculta banditilor, hotule si ba tu! Asa a mai trecut un an...Anul acesta a inceput promitator, cu incaierari si mitinguri. Vacile Domnului si-au parasit buturugile si au iesit in poteca purtand pancarte scrise pe frunze. In tabara adversa, barzaunii, furnicile si o pupaza nimerita din greseala pe acolo. Au ales-o manifestantii pentru creasta vizibila si vocea puternica. Vacile Domnului au facut pace cu dusmancele buburuze si s-au organizat in sindicatul numit "De ce voi si nu noi? De ce doar noi si nu si voi? De ce doar ei si noi niciodata?"Numele a devenit slogan si-l canta puii si copiii luati la circul din strada din motiv de lipsa de bone. Bonele n-au vrut sa lipseasca si au protestat impotriva epuizarii prin munca in afara programului.
E frumos in Romania...Mult zgomot pornit din te miri ce.

Mezinii

Schimbarea la fata a pisicilor

E primavara...Pisicile s-au saturat de rolurile si hainele vechi. Au nevoie de o schimbare majora.
Leona nu mai vrea papesa. A vazut ca rad toti de ea... A sterpelit capacul de la cutiuta cu dervisi rotitori si pretinde ca are toca. A inhatat repede, ca sa n-o vedem, mataniile si le-a pus la gat, desi nu se asorteaza cu toca. A sterpelit si pernuta pe care doarme uneori  Pisimici. Aceea, in forma de camila galbena cu buline rosii. A crezut ca este vie si a rezemat-o de perete, sa stea in picoare. Povesteste ca va pleca intr-o calatorie prin desert,  sa stea  ochi in ochi cu mirajul. Degeaba i-am spus noi ca mirajul nu este nici pisica si nici om si n-are ochi. Ea o tine tot pe-a ei, ca doar in ochii mirajului daca se va privi, va dovedi ca ea are dreptate si nu noi. Deocamdata, pana sa plece, motaie langa soba si se fandoseste cu noile brizbrizuri puse pe ea. Se preface ca nu vede cum Pisimici mustaceste de dupa cescuta ei de lapte. De fapt, vede, dar crede c-o invidiaza...
Pisimici isi bea lapticul si-si muta privirea pe Negruta. Aceasta s-a saturat sa fie neagra si a sterpelit si ea un brizbriz crosetat de maia. Se crede Superman. Se trezeste din cand in cand si-o priveste pe Pisimici, pandind-o sa nu mustaceasca si de ea. Pisimici isi muta privirea pe mine si mustacim amandoua. Din ochi, ne intelegem si-o zbughim afara, sa pandim toporasii si ghioceii si sa auzim firul ierbii cum creste.
Asa a venit primavara, la noi, la tara...

Papesa Leona

                                

Povesteau pisicile venite mai demult în casă că ele au văzut cum arată un haos. Doi musafiri l-au desenat.  Pisicile erau mici atunci şi s-au apropiat să miroase şi ele un pic de haos. Una a vrut chiar să-l guste. Au crezut că musafirii erau Moş Crăciun şi unul dintre spiriduşii săi. De fapt, erau doar un om cu barba şi unul foarte scund. Amândoi puţin cam nebuni. Puţin cam mult, dacă îşi închipuiau că haosul se pricepe din desene. Nici vorbă de Moş Crăciun. El nu-şi pierde vremea cu desenele. Este ocupat până peste cap.

Lăptiţa, căreia i se mai spune şi Leona, s-a vindecat de rănile căpătate din impactul cu o maşină. Merge şi acum puţin ciudat, dar se simte bine în noua familie. A auzit povestea cu haosul şi i-a plăcut. Este foarte mâncăcioasă. Papă mult. Mai ales carne, dar şi pufuleţi, cozonac, prăjituri, lapte, smântână, crănţănele. Pentru că îi place să pape şi i s-a părut că a înţeles cum este cu teoria haosului, s-a autoproclamat papesă. Şi-a comandat un costum cu tichie şi mantie de aceeaşi culoare şi s-a pus pe tronat. Adica s-a aşezat mai presus decât celelalte pisici şi le veghează vigilent. Una, ca să nu mănânce mai mult decât ea. A doua, ca să nu-i fure costumul de papesă. A treia, ca să nu râdă pe la spatele ei.

Orice ar fi făcut ea, nu putea sta mereu cu faţa către toţi si cineva tot râdea. Costumul nu i-l voia nimeni. Ce pisică sănătoasă la minte s-ar dori încorsetată în haine omeneşti?

-Să ne jucăm de-a haosul, propuse Gavrilaş, plictisit de atâta iarnă.

-Da, să ne jucăm, dar cum? întrebă fratele lui, Găşpărel. Erau primii la joacă, dar ultimii când era vorba de prin şoareci.

-Să ne explice Leona, spuse Laleli, privindu-i cu admiraţie costumaţia. Visa să aibă şi ea într-o zi o garderobă întreagă cu rochiţe şi pălării, trene, ciuboţele.

-Hm...hm...începu Leona. Mai întâi, trebuie să vă aşezaţi în cerc. Interiorul cercului era ordinea. Tot ce este în afara lui, este dezordine.

-Adică doar ce cuprindem noi în cercul acesta mic este ordine? Dar curtea, curtea vecinului, satul, lumea? întrebă Mura Mică.

-Nu ştiu, nu mă interesează restul. Desigur, acolo este dezordine.

S-au luat de lăbuţe, s-au rotit în cerc, au râs pe furiş de hainele papesei aşezată în centrul ordinii, s-au şi bătut între ele din diferite motive fără importanţă. Gavrilaş îl acuza pe Găşpărel că trişează şi nu păstrează cercul închis. Acesta, plictisit de monotonia jocului şi de aceeaşi privelişte în centrul cercului, se scărpina, căsca, trăgea cu ochiul la Mura Mica...Aceasta refuzaze să participe la un aşa joc aiurit şi fără noimă şi luase la cercetat rafturile cu cărţi. Le citise în treacăt pe toate. Unele erau plictisitoare, altele depăşite, altele fără pic de culoare. A poposit puţin pe fiecare etajeră. A studiat pietricelele din colecţie, farfuria din lut pe care mătuşa pictase o pisică ciudată, scrumiera cu cap de pisică, diversele obiecte răspândite peste tot pe lângă cărţi. Era o întreagă poveste acolo, ce să participe la un joc stupid?

Papesa o privea încruntat. Una, de teamă să nu-i fure mâncarea. A doua, de teamă să nu râvnească la hainele ei, a treia, ca să nu observe celelalte pisici că, deşi în haos, Mura Mică părea să se simtă bine. Hainele nu i le râvnea. Ce-ar  face cu ele? Leona era grasă şi nici nu avea gusturi. Habar nu avea să asorteze o pălărie cu o trenă. De mâncat, mânca puţin...Da, asta cu haosul era un motiv întemeiat de teamă. Ştia şi Leona, deşi nu voia să recunoască. Teoria ei nu se verificase şi observaseră şi restul pisicilor. Din ce în ce mai multe se plictisiseră de joc şi rupeau cercul. Mura Mică ajunsese pe ultima etajeră. Praf nu era, deci nu se putea distra lăsând urmiţe. Era acolo o foaie albă, dar ea era curată pe lăbuţe. A mirosit busuiocul din vază, tămâia, a dat din greşeală pe jos o carte groasă scrisă de oncle Costică. Speriate de zbang-ul făcut de carte, pisicile au rupt cercul şi s-au ascuns sub pat. Aşa s-a încheiat jocul de-a haosul. Pisicile nu pricepuseră nimic, decât că pierduseră timpul şi că Leonei îi arde prostii. Ea devenea din ce în ce mai grasă, ele slăbeau învârtindu-se în cerc. De atâta învârtit, stârniseră praful din covor şi cele alergice pufneau, strănutau, se scărpinau peste tot.

A încercat cineva să-i pună Murei Mici tichia Leonei, căzută când cartea a făcut zbang, dar a refuzat-o vehement. Era oribilă şi ei nu-i plac tichiile de niciun fel.

E liberă să facă tot ce-şi doreşte: să doarmă lângă sobă, să exploreze haosul din casă şi de peste tot, să cutreiere câmpul, să discute cu oricine indiferent de culoarea hainelor, să dispară de acasă fără teama că în absenţa ei universul ar fi dat peste cap. În centrul atenţiei nu-i plăcea să fie, aşa că...mult mai bine fără tichie, trenă şi titlul pompos de papesă.

Mieru se crede bibelou

-Ce faci, Mieru? întreabă mama în treacăt şi în trecere rapidă pe acasă. Era ocupată până peste cap şi nu observase că Mieru are o privire ciudată, e apatică şi Francisc o privea fix în ochi, în timp ce se prefăcea că moţăie lângă sobă.

-A, mama, se grăbi Mieru să răspundă, m-a învăţat Zâna cea Bună o şmecherie grozavă. Acum încerc să fiu bibelou. Mă concentrez pe bibeloul acela oribil pe care l-ai primit de 8 martie, îl vizualizez în Ajna şi devin eu însumi bibelou.

-Bine, exersează, dar vezi să nu-mi dărâmi iar suportul pentru bibelouri.

-Ce faci, Mieru? întreabă iar mama, la cam un an de la întâmplare. Mieru tot nu devenise bibelou, dar acum exersa altceva. Era atât de concentrat, încât mama a simţit un vag miros de ars.

-A, mama, m-a învăţat Moş Crăciun o şmecherie. Pot deveni artefact. Mi-a adus şi o carte cu modele. În fiecare zi pot fi altceva. Ieri am încercat să fiu papyrus, astăzi vreau să fiu scarabeu, mâine o să-ncerc un Budda grăsuliu, poimâine un dragon...
                                                

-Bine, exersează. Exerciţiul este mama problemelor.

-Mama problemelor? Cum, mama?

-Nu am timp să-ţi explic acum. Trebuie să plec iar.

-A vrut să spună că e mama tuturor problemelor tale, o ironiză Celestina. De când cu artefactele şi bibelourile, Francisc nu mai pridideşte cu comerţul. Cum creezi un bibelou oribil, dă fuga la motanul lui Iulică. Acesta îl pasează la motanul lui Doru, motanul lui Doru i-l trece lui Taşu peste gard şi Taşu împarte banii cu toţi. Nu în mod egal, desigur. Taşu nu e prost. Adică e prost, pentru că lăcomia e prostie. Cu cât vrei mai mult, cu atât nu te saturi. Cu cât mai nesătul eşti, cu atât mai prost devii. Un necontrolat se proseteşte pe sine şi-i prosteşte pe alţii. Ca să nu se simtă singur. Prostia în grup este mai plăcută. Se şi ia mai uşor.  Cum prostia se vinde mai bine decât inteligenţa, o armată de proşti defilează prin ţară. Este o epidemie de feng shui. Cum întorci capul puţin, feng shui pe pâine, feng shui murături, compot şi zacuscă. Capul spre dreapta de-l suceşti, mantre rumenite, prăjite, coapte şi răscoapte. Am auzit ca e un bucătar vestit ce amestecă în aceeaşi oală mantrele, feng shuiul si fasolea. Aroma de cozonaci este importată chiar din China, cea de mici din Indonezia, mămăliga creşte în copacii din Tibet, iar sunetele se importă din cedrii Rusiei. Vrei sunet şi miros de cedru? Destupi sticluţa potrivită. Vrei zid chinezesc şi sunete de gongi şi goange? Avem şi pentru asta o sticlă pe raft.

-Celestina, iar eşti ironică? întrebă mama bănuitoare.

-Nu, nu sunt ironică. Doar spun ce văd. Un om cu capul mare, dar sufletul mic devine rotofei la minte, dar slăbanog în spirit. Spiritul slăbănog te face fricos. Un fricos îşi ascunde capul în nisip şi crede că problema a trecut, iar dacă îl tragi de moţ să-i arăţi lumea de dinafara nisipurilor, îţi spune că nu eşti ecuanim, ori că răsplândeşti frici, ori că eşti coleric, bla…Uneori mai spun şi mac, ga, glu, se reped , ciupesc, privesc urât şi pleacă cu ciocurile pe sus . Ei spun că spun vorbe de duh, eu aud măcănit şi cotcodăcit. Mamaaa, nu vrei tu să-i spui lui Mieru, că pe mine nu ma crede, că Zâna cea Bună, cum o numeşte el pe baba aceea cu perucă blondă e zân?

-Ce babă, ce zână? se miră mama. Iar vorbiţi aiurea?

-Tocmai acum trece pe sub fereastra noastră. Trăgea cu urechea. O cunosc că e zân după tropăit şi paşii mari şi apăsaţi. Moşul despre care Mieru crede că este Crăciun are barba falsă şi fură, nu dăruieşte.

A pus mama câinii pe ei. Fugeau de le sfârâiau călcâiele…

  -Mieru, artefactele sunt vândute cel mai bine pe piaţa neagră, gri şi maroniu. Se vând ca şi cum ar fi adevărate. Unii nu se pricep la artă şi nu deosebesc o gâscă de o lebădă, dar vor să aibă-n casă masca sfântului Popescu, ori cochilia melcului Ionescu, ori pantoful de aur din care Cenuşăreasa a băut ultima şampanie înainte de…

-De ce?

-Înainte de a sucomba. Mieru, încetează să te mai scălămbai aşa. Mă sperii. Te spun la mama.

-Ce faci, Mieru? întreabă  mama.

-Nimic, mama. Doar privesc intens scama aceea. Vreau s-o aduc mai aproape.

-Mieru, scama aceea e în ochiul tău. Las-o acolo, ori scoate-o afară. Mai aproape decât e, unde s-o aduci?