Cucii

 Cucul cel negru era cel mai leneş dintre toţi cucii ce bântuiau pădurile României. Nu se ştie din ce sămânţă apăruse, dar era mai rea decât spinii şi ciulinii ce se înmulţiseră fără măsură pe ogoarele ţăranilor. Când Negru Cuc apărea prin zona, ţăranii erau cuprinşi de o aşa lene, încât se retrăgeau degrabă în casele, ori în cârciumile apărute şi ele, ca spinii şi ciulinii, locuri de uitare, un fel de Vale a Plângerii. În Văile Plângerii uiţi de toate…Uiţi că ai copii de crescut, uiţi că ai coloană vertebrală şi pleci de acolo doar cu buzunarele goale şi târându-te ca şerpii.

Negura Cuc era soaţa lui NegruCuc. La fel de leneşă şi nepăsătoare în a-şi creşte copiii. În ultimul timp, nu mai dorea nici măcar să procreeze, ca să nu se ostenească a găsi un cuib potrivit pentru oul său. Norocul puilor de privighetoare şi a altor pui, pentru că rămâneau în cuibuşoarele lor, la părinţii lor. Dar…oamenii…Cu oamenii era altfel. Pe unde treceau soţul şi soaţa cuci, era prăpăd!

-Uite ce case frumoase au oamenii, suspina invidioasă Negura Cuc. Ar merită să procreăm în continuare…

-Da, dar oamenii nu clocesc, spuse Negru Cuc. N-o să-i poţi păcăli. Ai văzut tu femeie clocind?

-Da, am văzut. Şi bărbaţii mai clocesc. Clocesc gânduri negre, gânduri atât de urâte, încât îmi place să stau în preajma lor. Sunt mai prolifici decât noi. Cucii gândurilor lor se înmulţesc cu o viteză de invidiat. Noi trebuie să muncim foarte mult ca să ne prăsim. Ei…câteva gânduri negre azi, câteva invidii mâine. Acum este o adevărată epidemie. Gândul negru atrage gândul-invidie şi formează un nucleu. De acest nucleu se alipesc toate gândurile asemanatoare. Aşa s-a pus o adevărată pată neagră între oameni şi soare. Ei dau vină pe noi, că le spurcăm zilele, dar şi le-au spurcat singuri. Fără soare, ogoarele devin din ce în ce mai slabe în a-şi creşte plantele. Cresc buruieni, ele sunt rezistente.

-Să ştii că ar fi o idee bună ca oamenii să ne crească puii. Ar fi minunat! Puii noştri cresc în casele lor şi-i dau afară pe puii lor. După aceea, venim şi noi şi ne instalăm în munca oamenilor.

-Da, o idee genială! Dar avem nevoie de magie. Vom merge la Neguroasa cea mai Neguroasă, strămoaşa noastră, a cucilor. E foarte bătrână şi trăieşte în Pădurea Neagră. O să ne înveţe cum să semănăm cu oamenii.

Aşa au făcut cucii…Nu doar cei doi, ci toţi cucii ce bântuie România au plecat în stol la strămoaşa lor să-i ceară ajutorul. I-au promis că, dacă-i ajută, or s-o aducă şi pe ea în România, pentru că sunt păduri multe şi câmpii fertile. Nu trebuie decât să culegi ce-au semănat alţii.

Vrăjitoarea cea bătrână i-a învăţat cum să-şi creeze o aparenţă omenească. Din acel moment, a fost foarte simplu. Răpeau copiii oamenilor şi-i înlocuiau cu ai lor. Copilasii erau abandonaţi undeva, într-un loc uitat de Dumnezeu, printre fiarele sălbatice, în speranţa că-i vor mânca de vii şi-şi vor pierde urma.

-Doamne, mami! Cum să faci asta? E lipsit de inimă!

-Da, este lipsit de inimă, pentru că ei nu au inimi. Au doar creierase şi pântece. Şi-au pierdut şi aripile, de cât rău au făcut. Se târâie printre oameni şi seamănă în continuare zâzanie, răpesc, fură, îi dau afară pe oamenii harnici şi le iau locul.

-Bine, mami, dar copilaşii aceia nu mai aveau nicio şansă…

-Ba da, au avut. Animalele sunt mai bune la suflet decât cucii. I-au primit pe puii de oameni printre ele şi i-au crescut ca pe puii lor. I-au învăţat multe lucruri folositoare. Copii de oameni fiind şi nu de cuci, au rămas aşa cum erau: harnici şi buni la suflet. Şi-au regăsit drumul înapoi, spre casele lor ocupate de cuci. Recunoscatori animalelor ce le-au salvat viețile în trecut, acum le ajută și ei. Animalele nu au gură să-și apere drepturile singure. Oamenii au început să se creadă aleși, mai presus decat animalele, dar nu este asa. Rândunicile sunt sfinte, deși nu stiu că sunt sfinte. La fel sunt toate animalele care-și îngrijesc puii. Cucii nu renunţă atât de uşor la ce-au înhăţat, mai ales că s-au înmulţit peste măsură.

-Şi? Cum or să dovedească faptul că impostorii sunt cucii?

-Nu-i nevoie să dovedească. Se vede diferenţa de la o poştă. În plus, de leneşi ce sunt, au ocupat toate casele oamenilor şi le-au adus în ruină. Au început să moară de foame şi se ceartă între ei pe puţinele case rămase neocupate. Magia făcută în trecut de strămoaşa lor şi-a pierdut efectul şi cucii devin din ce în ce mai urâţi. Li se vede pe chip urâţenia, chiar şi de sub straturile groase de pudră, chiar și de sub veșmintele scumpe.  Problema este că unii oameni, păcăliţi de aparenţe, s-au căsătorit cu pui de cuci. Cu aceştia va fi mai greu, pentru că trebuie să aleagă de ce parte doresc să fie.

-Şi de ce parte vor fi, mami?

-Nu ştiu…Depinde ce este mai puternic în ei: inima, ori pântecul. În fiecare zi este un moment de răscruce,  când trebuie să alegem.