Darius în Ţara Dulciurilor

 Când Andrei pleacă în Lumea Imaginaţiei, Darius merge adeseori cu el. Uneori, pleacă şi singur. A descoperit locuri pentru care fratele său l-ar invidia. Şi asta, încă de pe vremea  când mergea de-a buşilea. Unul dintre acestea este Ţara Dulciurilor. Ca să nu te rătăceşti, ai nevoie de o hartă. Darius şi-a procurat-o, dând în schimb paznicului de la poartă, spiriduşul Mustăţi- Murdare- de- Frişcă un căţeluş din pluş, de care se cam plictisise şi un creion fără vârf. Imediat ce intri, pe stânga, este un tort cu etaj, făcut pentru copilul unui uriaş, ce tocmai împlinise trei ani. Apoi, urma tortul cu trei etaje, al unei fetiţe de un an. Darius gusta foarte puţin din fiecare, lăsând urmiţe de degete în frişca pufoasă. Mai ciupea o bucăţică din tortul cu cremă de zmeură, puţină glazură de la următorul, o felie de portocală, lua o gustare mică din căpşuna uriaşă, o fărâmă de ciocolată cu lapte, doar un picuţ din prăjitura cu miere. Strănuta de la zahărul pudră de pe tortul cu mere, zâmbea frumos către cofetarii ce munceau de zor şi se odihnea un pic sub umbrela ce împodobea o îngheţată cu vanilie. 

De acolo, privea munca neobosită a spiriduşilor cofetari. Unul aducea cărămizi din caramel, pentru tortul în formă de casă, altul punea o cireaşă în vârf, cu o furculiţă uriaşă, doi mai mărişori  duceau o scară, opt cărau un platou. O femeie spiriduş ducea în coş bobiţe de ciocolată albă pentru ornat. Alta, ciocolată rasă şi nucă rumenită. Cinci dintre ei le împachetau frumos şi alţi cinci le puneau fundiţe. 

Spiriduşul şef controla ca totul să fie în ordine şi punea baloane colorate la cutii. Bătea din palme, iar acestea se ridicau în aer, zburând către casa sărbătoritului. Era un du-te vino continuu şi după un timp, copilul adormea. Când se trezea, făcea drumul înapoi, gustând iar din toate. Ajungea acasă sătul şi odihnit. Cum să le explice el părinţilor că nu îi este  foame si nici somn? Degeaba spune vorbe multe, îi ceartă şi gesticulează. Aceştia nu pricep nimic. Se mai şi sperie că o fi bolnav copilul...

Porţiile

Se spune că era odată un om foarte serios. Mereu ocupat cu lucruri importante, împărţea totul foarte minuţios. Avea pe birou o socotitoare şi, frumos aranjate, toate operaţiile folosite în cea mai importantă ramură a ştiinţei(aşa cum, cu tărie susţinea), adică matematica...Mai avea multe semne de exclamaţie, că fără ele nu poţi să-ţi impui punctul de vedere. Semne ale întrebării nu avea decât două, pentru că nu avea nevoie de mai multe. Ştia cam totul...Lângă socotitoare, avea o balanţă. Cu ea, cântărea porţii de simpatie, răbdare, prietenie... Le punea în plicuri cu etichete, pe care scria frumos numele şi adresa cunoştinţelor. Trimitea periodic, de obicei de sărbători, câte un plic la adresa indicată. Când porţia alocată se termina, încheia şi legătura cu destinatarul. Primea înapoi un plic asemănător şi îl punea mulţumit într-un dosar. Îşi făcuse datoria şi de data aceasta...Avea mare grijă de dosar. Punea naftalină, ca nu cumva moliile să roadă sentimentele, cântărea plicurile, să vadă câtă prietenie a primit şi ca să ştie câtă să trimită şi el data viitoare. Mă rog, era o întreagă ştiinţă să faci asta şi nu lăsa pe nimeni să umble în dosar. Ca orice om ce nu are vreme de pierdut, avea peste tot ceasuri, să nu irosească timp, sucindu-şi capul în dreapta, sau la stânga. Nici când îi era foame nu pleca din încăpere. Inventase un ceas care îi servea masa la ore fixe, de trei ori pe zi. Singurul obiect de artă, era o clepsidră aşezată frumos pe  piedestalul ei, sub portretul unui rege ce-l privea plictisit şi mirat.

.

 Mirarea regelui era lesne de înţeles...Avea şi cărţi, majoritatea de matematică, fizică şi chimie. Le răsfoia doar joia, ca să se convingă că nu a uitat ceva important. Ieşea, doar ca să-şi cumpere un ceas nou şi alte plicuri, ori etichete. Totul s-a schimbat în viaţa sa, când a trebuit să plece în oraşul vecin. Auzise că este cineva care inventase un ceas cu sentimente şi vroia să vadă cu ochii lui minunăţia. Când s-a întors, regele plecase din tablou, plictisit să stea mereu în acelaşi loc, balanţa trecuse strada, la magazinul de alimente, clepsidra se rostogolise afară, pe uşa uitată deschisă şi luase cu ea şi ceasurile, cărţile zburaseră spre anticariat. Cel mai rău a fost când a găsit moliile rozând naftalina, pentru că plicurile cu sentimente se terminaseră...N-a putut suporta schimbarea. A luat socotitoarea şi simbolurile matematice şi s-a mutat la ţară. Acum, e fericit. Când vrea să ştie cât e ceasul, priveşte soarele.

Prieteni 2

Blanche

Mura Mică

Negruţa

Negruţa şi Jessu- Maria

Mura Mare

Mirmidon

Leuţu

Bubu şi prietenii

Me Girl and Witch

De ce râd spiriduşii şi zânele?

Pentru că au de ce. Pentru ei, totul este joacă. Spiriduşii nu arată aşa cum credem noi, adică au bărbi lungi şi sunt scunzi. Uneori, sunt chiar inalti. Le plac dulciurile, la nebunie. Îi recunoşti după râsul subţirel şi după strălucirea jucăuşă din ochi. Ooooo, spiriduşii şi zânele râd mult şi le place dansul. Îi găsiţi pe lângă copaci, printre flori, de obicei au o carte de poveşti în mână şi un câine, lângă ei...sau o pisică, un iepure, orice animal, nu fac mofturi.

Când sunt trişti, începe să plouă şi florile îşi apleacă şi ele capetele. Oamenii mari îi caută prin păduri şi mai ştiu eu prin ce coclauri, în cărţi vechi şi prăfuite... ei sunt lângă noi. Au grijă de animalele rănite şi le iau acasă. Le place să deseneze şi să cânte. Te aştepţi să fie îmbrăcaţi în verde şi să aibă coroniţe de flori pe cap? Doar uneori, când dau serbări pentru părinţi şi bunici. Aceştia cred că au copii, nici nu le trece prin cap că ei cresc spiriduşi şi zâne...s-ar speria, ar merge pe la specialisti ca să le ceară sfaturi. Numai că specialiştii în domeniu sunt puţini şi nu prea dai de ei. Majoritatea sunt timizi, dar dacă deschizi un subiect pe placul lor, guriţa nu le tace, până nu se termină toate cuvintele din dicţionar şi când se termină, inventează altele.

Tu ai ocupaţie serioasă, citeşti ziarul, pui ţara la cale...Vine mica zână  şi te anunţă că floarea a făcut un boboc, sau că norul acela are formă de inimă, sau că a găsit o buburuză fără un picior.

Tata spală maşina şi discută cu vecinul politică. Micul spiriduş le atrage atenţia că pe căţelul maidanez îl doare burtica, pentru că papă iarbă. Bineînţeles că nu-l aud, dar codul nescris al spiriduşilor spune să nu te dai bătut, orice ar fi. „ Pe căţel îl doare burtica, papă iarbă! ”, repetă şi mai tare. Nici acum nu este auzit. „ Eeeee, dacă aş avea eu un frate care să mă-mpingă de la spate....”. Se pare că acum a găsit cuvintele potrivite, pentru că tati tresare şi merge să împingă bicicleta spiriduşului.

 Când nu au un animal pe lângă ei, sigur au unul imaginar, pe care-l mângâie şi îl răsfaţă.

Sunt peste tot: la Zoo, în parcuri, în locurile de joacă... Şi-i mai recunoşti după ceva: le plac la nebunie baloanele şi zmeele şi tot ce zboară...