Era
gras bucătarul Foale-n Brâu. De fapt, era neamț și-l chema Foalenbrau, dar calfele îi
ajustaserăƒ numele dupăƒ mărimea burții, oalele
mari în care-și
prepara mesele și
plăcerea imensă de
a mânca plăcinte.
Era atât de gras, încât se înțepenea te miri pe unde. Îl găseau prins când între meșe, când în ușa cămării cu
provizii, cu degetele lipite unele de altele în borcanele cu miere și dulceață. În ziua de dinainte de
intrarea în postul Crăciunului, îi dezlipiseră nasul și sprâncenele din
borcanul cu untură de pește. Degetele de la mâna stângă erau lipite de fructele
de mango din tartă și cele de la mână dreaptă se strecuraseră abil în glazura
tortului de ciocolată. Din buzunare-i atârnau bomboane fondante și caramele,
iar între degetele de la picioare, frișca și crema de vanilie alcătuiau un
amestec foarte omogen. L-au pus, cu chiu cu vai, pe o masă cu roțile și l-au
împins sub duș. 
Clienții așteptau nerăbdători masa de prânz, deși știau că n-o să apară prea curând și că va fi altceva decât era înscris în meniu. Veneau la restaurant mai mult din plictiseală și curiozitate, dar aveau grijă să mănânce bine acasă, înainte.
După meniul afișat la
intrare, ar fi trebuit să primească supă de găluște aurii și zâmbitoare, cu
mirodenii aduse din India, Turcia, Piperia și Cimbria, peste la cuptor, cu sos
de ciuperci cu pălăria înclinată meditativ, brânză de capră păscută singură și
de capul ei în aerul curat al înălțimilor Golaș, Gulaș și Galoș. Deșertul ar fi
trebuit să fie tortul uriaș din fotografie. Acela în care își prinsese o parte
din degete bucătarul.
-Ar fi avut opt
etaje, oftară musterii.
-O capodoperă culinară, visară copiii, cu
ochii pe fotografie.
-Primul etaj ar fi
fost din ciocolată albă, vanilie și fructe confiate, rotunjiră ochii
pofticiosii.
- Etajul al doilea ar
fi fost cu ciocolată amăruie, cu aromă de mentă, inventă un alt pofticios, deși
din fotografie nu se înțelegea prea bine dacă era așa.
-O spirală
din felii de portocale și mere glazurate ar fi unit etajul de jos cu cel de
sus, măriră ochii cei din spate, ce nu vedeau prea bine fotografia, asa încât
își permiteau să brodeze și mai abitir tortul imaginar.
- Și tooooooot așa,
până sus, s-ar fi orânduit diferite feluri de ciocolată și creme, fructe și
frișcă, oftară din nou, resemnați.
Cum prânzul se lăsa prea îndelung așteptat,
temerarii mușterii au dat buzna în bucătărie, exact în momentul în care
bucătarul Foale-n Brâu era dus către baie. Au pus și ei umărul la-mpinsul
poverii și la reinstaurarea ordinii în
bucătărie și cămări. În schimb, li s-a dat voie să mănânce chiar acolo, în
bucătăria restaurantului. Pe platouri uriașe, aburind, câte un bob de fasole de
fiecare și salată de sfeclă roșie. Cât timp se căzniseră să-l spele pe bucătar,
ceasul din perete bătuse ora 24.00. Gata! Se dăduse startul pentru postul
Crăciunului și- ar fi fost necuviincios să primească meniul promis. Au mâncat
salată de sfeclă roșie, din belșug. Foale-n Brâu era alergic la sfeclă și nu se
atinsese de uriașa provizie.
Au plecat acasă pe la
oră prânzului din ziua următoare. Erau ghiftuiți de sfeclă, roșii-n obraji,
păr, buze, limbă, degete și haine.
Se spune că a devenit
o tradiție în acel oraș. În fiecare an, la acea dată, să mănânce salată de sfeclă.
Locuitorii se numesc buzirozi, iar orașul, Buzirozia de Vest. Mai este și Buzirozia
de Est, dar asta e altă poveste, cu alt bucătar și alt ingredient: ardeiul
iute.
