Leona nu mai vrea papesa. A vazut ca rad toti de ea... A sterpelit capacul de la cutiuta cu dervisi rotitori si pretinde ca are toca. A inhatat repede, ca sa n-o vedem, mataniile si le-a pus la gat, desi nu se asorteaza cu toca. A sterpelit si pernuta pe care doarme uneori Pisimici. Aceea, in forma de camila galbena cu buline rosii. A crezut ca este vie si a rezemat-o de perete, sa stea in picoare. Povesteste ca va pleca intr-o calatorie prin desert, sa stea ochi in ochi cu mirajul. Degeaba i-am spus noi ca mirajul nu este nici pisica si nici om si n-are ochi. Ea o tine tot pe-a ei, ca doar in ochii mirajului daca se va privi, va dovedi ca ea are dreptate si nu noi. Deocamdata, pana sa plece, motaie langa soba si se fandoseste cu noile brizbrizuri puse pe ea. Se preface ca nu vede cum Pisimici mustaceste de dupa cescuta ei de lapte. De fapt, vede, dar crede c-o invidiaza...
Pisimici isi bea lapticul si-si muta privirea pe Negruta. Aceasta s-a saturat sa fie neagra si a sterpelit si ea un brizbriz crosetat de maia. Se crede Superman. Se trezeste din cand in cand si-o priveste pe Pisimici, pandind-o sa nu mustaceasca si de ea. Pisimici isi muta privirea pe mine si mustacim amandoua. Din ochi, ne intelegem si-o zbughim afara, sa pandim toporasii si ghioceii si sa auzim firul ierbii cum creste.
Asa a venit primavara, la noi, la tara...
